Jurnal TV a intrat în posesia unor documente, care arată că firma ”Silovîie Mașinî” a livrat tehnică în Republica Moldova
Economic 30 iunie 2022, 19:19 | 1075

Firma rusească ”Silovâie Mașinî” a livrat tehnică în Republica Moldova, pentru firma ”Horus”, care a câștigat repetat licitația pentru modernizarea „Termoelectrica”. Despre acest lucru se arată în documentele intrate în posesia Jurnal TV. Pe 11 aprilie curent, premierul Natalia Gavrilița declara că ”Silovîie Mașinî”, o companie aflată sub sancțiuni internaționale, nu va implementa proiectul de reabilitare al motoarelor ”Termoelectrica”. Compania Horus recunoaște că a primit utilaje de la ”Silovîie Mașinî” după ce licitația a fost anulată în mod oficial, adică o lună mai târziu de la declarațiile făcute de premier.

Potrivit documentelor, firma rusească ”Silovîie Mașinî” a livrat aici tehnică de trei ori: pe 28 și 29 aprilie, și pe 6 mai. Tehnica a fost livrată din Rusia de o companie aflată sub sancțiuni internaționale, destinatarul fiind Horus SRL.

Pe actele de livrare scrie negru pe alb că piesele sunt pentru reparația CET2, asta deși pe 11 aprilie, Natalia Gavrilița a declarat că firma Horus nu se poate ocupa de aceste lucrări. Responsabilii companiei Horus susțin că până pe 13 mai nu a existat un document oficial de reziliere a contractului, iar până atunci, compania Silovîie Mașinî deja livrase piesele, având obligativitatea de a îndeplini prevederile contractului.

Potrivit surselor noastre confidențiale, tehnica livrată de ”Silovîie Mașinî” se află în Zona Economică Liberă Bălți, cu sediul la Strășeni. Soarta utilajelor se va decide după încheierea litigiului generat de rezilierea unilaterală a contractului, se arată într-un răspuns oficial al companiei Horus pentru Jurnal TV. Întrebați de ce nu se alătură sancțiunilor impuse împotriva companiei rusești, responsabilii de la Horus au răspuns că Republica Moldova nu s-a aliniat la sancțiunile internaționale impuse Federației Ruse în legătură cu invadarea Ucrainei.

RĂSPUNSUL COMPANIEI HORUS PENTRU JURNAL TV: "Concernul “Power Mashins”, care a fost membru al consorțiului pentru modernizarea Blocului energetic 2 si reparația capitală a Blocului energetic 3, Sursa 2, SA “Termoelectrica”, nu s-a aflat în lista de sancțiuni a Băncii Mondiale în cadrul programului de asistență, în care urma să fie realizat contractual în cauză. Acest aspect a fost anunțat oficial și de către organizatorii licitației prin comunicat public."

Premierul Natalia Gavrilița a declarat anterior că Republica Moldova riscă sancțiuni în cazul unei colaborări cu firma rusească ”Silovîie Mașinî”. Nu avem, deocamdată, o reacție de la ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spânu.

Opinia ta contează. Comentează!