Un atac cu rachete al Rusiei asupra orașului ucrainean Samar a ucis cinci persoane și a rănit altele peste 20, au anunțat autoritățile
Externe 27 iunie 2025, 21:38 | 382

Un atac cu rachete al Rusiei asupra orașului ucrainean Samar a ucis cinci persoane și a rănit altele peste 20, au anunțat autoritățile locale. Se întâmplă la doar câteva zile după ce armata rusă a lansat una dintre cele mai sângeroase lovituri asupra regiunii, când au murit 21 de oameni, iar 300 au fost răniți.

Într-o declarație publicată pe Telegram, guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk, Serghei Lîsak, a spus că cei mai mulți răniți au fost spitalizați. Patru dintre ei sunt în stare gravă. Un incendiu a izbucnit în urma atacului, iar salvatorii au intervenit de urgență.

Lovitura aeriană vine la doar câteva zile după ce Rusia a lansat unul dintre cele mai sângeroase atacuri asupra regiunii Dnipropetrovsk. Pe 24 iunie, mai multe rachete au lovit capitala regională Dnipro și alte localități din regiune, ucigând 21 de oameni și rănind peste 300.

Atacul a afectat infrastructura civilă - un cămin, o sală de sport și un tren care circula de la Odesa la Zaporojie, precum și orașul apropiat Samar. Cel puțin 100 de victime ale atacului de la Dnipro sunt încă spitalizate.

Totodată, Forțele Aeriene ale Ucrainei au raportat un atac masiv peste noapte, Rusia lansând 371 de drone și rachete din mai multe direcții, inclusiv Kursk și Briansk.

Volodimir Zelenski a declarat joi, într-un discurs video la summitul Consiliului European de la Bruxelles, că firmele europene continuă să livreze componente critice pentru arme către Rusia și a cerut sancțiuni mai dure împotriva Moscovei.

VOLODIMIR ZELENSKI, președintele Ucrainei: "Ucraina este pregătită pentru o pace dreaptă. Ucraina este pregătită pentru un armistițiu. Rusia este cea care blochează totul și de aceea presiunea trebuie să crească. Așadar, sancțiunile împotriva Rusiei rămân unul dintre cele mai eficiente instrumente pentru limitarea agresiunii."

Remarcile lui Zelenski au făcut parte dintr-un apel mai amplu către Uniunea Europeană de a extinde și întări sancțiunile economice împotriva Rusiei. Deși blocul comunitar a ajuns la un acord la Bruxelles pentru prelungirea sancțiunilor sectoriale actuale cu încă șase luni, liderii europeni încă dezbat propunerea pentru al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei.

Opinia ta contează. Comentează!