Jurnalul orei 17, 15 Aprilie
Jurnalul orei 17:00 15 aprilie 2026, 21:09 | 177

Prezentat de Călin Jucovschi

Președintele Congresului Civic, Mark Tkaciuk, a anunțat că formațiunea pe care o conduce părăsește grupul parlamentar „Alternativa”. Asta după ce, acum câteva zile, Ion Ceban a anunțat că Partidul „Mișcarea Alternativă Națională” iese din bloc, însă rămâne în grupul parlamentar.

Fostul adjunct al directorului Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Balan, a fost condamnat astăzi la un an și șase luni de închisoare pentru divulgarea secretului de stat. Sentința a fost emisă de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Inculpatul a intervenit în ședință prin videoconferință, deoarece se află în arest la domiciliu în România. Peste Prut, el este cercetat pentru trădare de patrie.

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, nu s-a prezentat astăzi la ședința de judecată, chiar dacă instanța a dispus să fie adus silit. Avocatul lui Creangă susține că acesta se află în spital. De partea cealaltă, procurorul de caz afirmă că inculpatul abuzează de situația medicală pentru a evita procesul. Astăzi urma să înceapă examinarea cauzei în fond, în dosarul în care funcționarul este acuzat de trădare de patrie.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie