Audieri în cazul omorului lui Horjan
Politic 25 iulie 2023, 19:53 | 564

Subiectul privind uciderea activistului din stânga Nistrului, Oleg Horjan, a fost discutat astăzi, cu ușa închisă, la ședința Comisiei speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare. La discuții au participat reprezentanți ai Inspectoratului General al Poliției, ai Procuraturii Generale și ai Serviciului de Informații și Securitate. Tiraspolul a anunțat ieri că bănuiala de omor cade pe un bărbat, care și-a ispășit pedeapsa în închisoare alături de Horjan. Informațiile respective nu inspiră încredere, afirmă vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi.

MIHAI POPȘOI, vicepreședintele Parlamentului: "Discuțiile s-au axat pe acest omor, caz extrem de tragic, când cetățeanul Republicii Moldova, Oleg Horjan și o figură cu anumită notorietate, atât în stânga Nistrului, cât și în Rep. Moldova, a ajuns să fie omorât cu o asemenea cruzime. Au fost oferite informațiile de care dispun autoritățile noastre la acest moment. O eventuală audiere repetată va avea loc când vor exista premise, informații noi, un anumit context pentru a continua acest proces pe care l-am început astăzi."

Dup ședința care s-a desfășurat cu ușile închise, Mihai Popșoi a precizat că ”aspectele discutate nu vor fi dezvăluite”. Pentru o desfășurare eficientă a investigației este nevoie de o cooperare cu reprezentanții Tiraspolului, afirmă vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrean.

OLEG SEREBREAN, vicepremierul pentru Reintegrare: "Suntem într-o comunicare permanentă și cu Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa. Misiunea locală, Comisia Unificată de Control, de asemenea, a făcut un demers în sensul posibilității efectuării unor investigații pe linia Comisiei, care implică toate structurile de forță din Republica Moldova, întrucât tragedia s-a produs pe teritoriul zonei de securitate. Deocamdată, în presă, am văzut foarte multă deschidere, dar ne dorim ca această deschidere să fie și în realitate. La moment este foarte limitată."

Tiraspolul a anunțat luni că a găsit un suspect în cazul omorului lui Oleg Horjan. Ar fi vorba despre Andrei Duminică, originar din Dubăsari, care și-a ispășit pedeapsa în închisoare alături de Oleg Horjan. Autoritățile de la Chișinău afirmă că suspectul anunțat de Tiraspol nu se afla pe teritoriul Republicii Moldova sau al regiunii transnistrene. Acesta a plecat în Uniunea Europeană în data de 18 mai, iar Oleg Horjan a fost găsit mort în ziua de 17 iulie, în casa sa din satul Sucleea.

Horjan a stat patru ani într-o închisoare a regimului separatist, fiind condamnat la patru ani și șase luni pentru organizarea unui miting pașnic în centrul Tiraspolului, în ziua de 6 iunie 2018. El a fost eliberat din detenție la finele lunii decembrie 2022.

Opinia ta contează. Comentează!