În Brazilia, din cauza ploilor puternice sute de case plutesc în apă, iar familiile sunt salvate cu elicopterul
Externe 2 decembrie 2022, 20:11 | 717

Stare de urgență în sudul Braziliei! Cel puțin două persoane au murit, iar altele au fost date dispărute în urma inundațiilor puternice. Sute de case plutesc în apă, iar familiile sunt salvate cu elicopterul, notează Reuters.

Un moment dramatic surprins pe camerele video este cum acești pompieri salvează de pe acoperișul casei copii și familiile lor blocate de inundații. Ploi puternice au căzut în sudul țării provocând valuri mari de apă și alunecări de teren. În regiunea din imagine au fost evacuați 880 de oameni, după ce ploile au transformat străzile în râuri. Dar mulți alți localnici au fost lăsați în așteptarea salvatorilor. Autoritățile locale afirmă că a fost decretată stare de urgență în cel puțin 17 orașe.

Și în nord-estul Braziliei este vreme rea. Cel puțin o persoană a murit.

Inundațiile devastatoare reprezintă un fenomen comun pentru Brazilia în această perioadă a anului. Cu toate acestea, autoritățile din sud spun că ploile curente sunt de până la șase ori mai mari decât ceea ce a fost prognozat.

Opinia ta contează. Comentează!