Două recorduri naționale au fost stabilite în satul Cașunca din raionul Florești
Două recorduri naționale au fost stabilite în satul Cașunca din raionul Florești. În primul caz este vorba despre cel mai mare tricolor, cu suprafața de 18 metri pătrați, iar în cel de-al doilea - de cel mai înalt catarg, de 18 metri și 40 de centimetri. Agenția Națională a Recordurilor a înregistrat cele două rezultate, iar localnicii au avut un motiv de mândrie în cea de-a doua zi după hram.
Până la noile recorduri, Cașunca s-a remarcat și prin cele mai mari litere realizate din piatră, transmite TV Nord.
IULIA PÂNZARI, reprezentanta Agenției Naționale a Recordurilor: "Primul record este cel mai mare drapel. Acesta are o suprafață de 18 metri pătrați, cu dimensiunile de trei pe șase metri. Al doilea record, la fel de interesant, este cel mai înalt catarg pentru drapel - 18 metri și 40 de centimetri. Astfel, în satul Cașunca există deja trei recorduri naționale. Acum câțiva ani a fost stabilit recordul „Cele mai mari litere din piatră”."
Ideea de a instala drapelul și catargul a venit din partea unui localnic stabilit peste hotare.
VIRGILIU GUȚEI, locuitor al satului Cașunca, raionul Florești: "Trei luni în urmă am dat cerere la Cartea Recordurilor Guinness. Nu este drapel mai mare, noi suntem primii care am pus așa de înalt și așa mărime de drapel, iar dacă cineva va face mai mare, noi îl facem pe al nostru și mai mare."
În centrul satului au fost dezvelite și busturile scriitorului Ion Creangă și actorului Mihai Volontir, alături de cel al poetului Mihai Eminescu, inaugurat anul trecut.








