Două persoane de 43 de ani și 74 de ani au murit după ce s-au intoxicat cu gazele emanate de un boiler
Social 11 noiembrie 2024, 17:25 | 310

Două persoane de 43 de ani și 74 de ani au murit după ce s-au intoxicat cu gazele emanate de un boiler, conectat la o butelie de gaz propan-butan. Potrivit specialiștilor, canalul de evacuare a gazelor de ardere nu a fost scos în exteriorul locuinței, așa că acestea au pătruns în interiorul casei. Urmează detalii și alte știri pe scurt.

Un accident grav s-a produs în comuna Tohatin. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat în jurul orei 12:00. Potrivit informațiilor publicate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, un microbuz a intrat în coliziune cu un autobuz de linie, iar șoferul primului vehicul a rămas blocat între fiarele contorsionate. Pentru efectuarea lucrărilor de descărcare la fața locului au intervenit trei echipe de salvatori și pompieri. Bărbatul a fost predat echipajului de medici. În urma accidentului, alte cinci persoane au suferit diferite traumatisme.

Un angajat al Inspectoratului de Stat pentru supravegherea tehnică din Cantemir și un intermediar al acestuia sunt cercetați de CNA și procurori pentru organizarea unei scheme de corupție la eliberarea permiselor de conducere pentru tractoare și mașini autopropulsate. Pentru fiecare permis perfectat, bănuiții pretindeau și primeau 1000 de lei. În procesul documentării celor două persoane, au fost identificate mai multe cazuri de eliberare frauduloasă a permiselor de conducere, dar și de perfectare a reviziei tehnice pentru tehnica agricola fără ca aceasta să fie verificată. În urma perchezițiilor la biroul de serviciu și domiciliile bănuiților, au fost ridicate sume bănești în lei și valută. Ambii au fost escortați la sediul CNA pentru audieri. Două persoane de 43 de ani și 74 de ani au murit după ce s-au intoxicat cu gazele unui boiler, conectat la o butelie de gaz propan-butan. Nenorocirea s-a produs duminică în satul Drepcăuți, raionul Briceni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat în jurul orei 09:00. Potrivit specialiștilor, canalul de evacuare a gazelor de ardere nu a fost scos în exteriorul locuinței. Astfel, acestea au pătruns în interiorul casei. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă cetățenii să respecte regulile de securitate la exploatarea instalațiilor alimentate cu gaze. Oamenii sunt rugați să verifice periodic aparatele utilizate pentru a nu-și pune viața în pericol.

Opinia ta contează. Comentează!