Compania FlyOne, fondată de Vladimir Cebotari, este obligată de autorități să-și schimbe proprietarul
Social 25 iunie 2026, 16:18 | 214

Lovitură pentru FlyOne, compania fondată de fostul ministru al Justiției și deputat PD, Vladimir Cebotari. Aceasta este obligată să-și schimbe proprietarul, printr-o hotărâre a Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului. Autoritățile au decis refuzul aprobării investițiilor realizate de compania aeriană și aplicarea clauzei de schimbare a controlului în termen de 90 de zile. Într-o reacție pentru Jurnal TV, Vladimir Cebotari a declarat că l-a surprins decizia și că nu a fost informat în modul corespunzător.

Decizia privind schimbarea controlului asupra FlyOne a fost luată în urma unei proceduri de examinare desfășurate pe parcursul a 11 luni, în cadrul căreia autoritățile au analizat modul în care compania și-a desfășurat activitatea într-un sector ce utilizează infrastructură critică a statului. În procesul de analiză au fost examinate informații privind existența unor conexiuni cu persoane aflate sub sancțiuni internaționale.

COMUNICATUL MINISTERULUI INFRASTRUCTURII: "Măsura adoptată are drept scop protejarea intereselor de securitate ale statului într-un domeniu strategic. Pentru pasageri și partenerii comerciali ai companiei nu există modificări imediate. Consiliul precizează că nu a dispus suspendarea activității companiei și nici retragerea actelor permisive."

Autoritățile afirmă că au solicitat în repetate rânduri informații și documente privind structura investițiilor, beneficiarii efectivi și tranzacțiile financiare dintre FLY ONE Moldova și FLYONE Armenia, însă informațiile solicitate nu au fost prezentate integral.

VLADIMIR CEBOTARI, președintele Consiliului de Administrație al FLYONE:

"- Noi am arătat deschiderea de a coopera, de a explica, de a prezenta datele de care ei au nevoie. Din păcate, a fost dialog într-o singură direcție.

- Autoritățile au întrebări cine ar fi beneficiarii efectivi ai FlyOne.

- Este foarte clar cine sunt benficiarii. Ei sunt declarați de foarte mulți ani. Tot timpul a fost un proces absolut transparent."

Compania FlyOne a fost fondată în 2016 şi potrivit datelor oficiale este deținută în cote de câte 40% de Maria Cebotari, soția lui Vladimir Cebotari, și de Ina Maleca, fosta soție a lui Mircea Maleca, care a fost director al Air Moldova și al Autorității Aeronautice Civile. Acesta, la rândul său, deține 10%, iar Mariana Tabuica, sora lui Vladimir Cebotari - alte 10%. După ce Air Moldova a fost adusă la faliment în perioada guvernării PD, FlyOne a ajuns cea mai mare companie aeriană din Moldova. În luna august a anului trecut, Vladimir Cebotari, fost ministru al Justiției și unul dintre foștii lideri ai PD, a fost inclus de Serviciul de Informații și Securitate în Lista persoanelor în privința căroara există probe, informații și documente că sunt asociate lui Vladimir Plahtniuc, vizat de restricții. Reprezentanții lui Cebotari au spus atunci că este vorba despre presiuni politice.

Opinia ta contează. Comentează!