Datoria de peste 700 de milioane de dolari, pe care ar avea-o Moldovagaz față de gigantul rus Gazprom, va fi supusă auditului
Economic 11 august 2022, 20:01 | 784

Datoria de peste 700 de milioane de dolari, pe care ar avea-o Moldovagaz față de gigantul rus Gazprom, va fi supusă auditului. Verificările vor fi efectuate de două companii - una din Marea Britanie și alta din Norvegia, până pe 30 ianuarie 2023.

Într-un comunicat remis presei, Agenția Proprietății Publice anunță că a semnat contractul de achiziționare a serviciilor de audit financiar și juridic independent cu companiile Wikborg Rein Advokatfirma AS din Norvegia și Forensic Risk Alliance & Co din Marea Britanie. Acestea se obligă să facă auditul datoriilor la gazele livrate Republicii Moldova, malul drept al Nistrului. Contractul a fost atribuit prin procedura de negocieri directe, în urma dispoziției Comisiei Situații Excepționale din 13 iulie curent.

Potrivit experților de la Chișinău, auditul este necesar, deoarece datoriile pretinse de către ruși sunt absolut nejustificate.

SERGIU TOFILAT, expert în energetică: "Noi am publicat o analiză, un studiu încă doi ani în urmă, și am demonstrat de fapt că datoria la gaz a malului drept fost majorată artificial, cu cel puțin 958 de milioane de dolari și pentru asta trebuie de efectuat audit și de acumulat probe ca să putem demonstra lucrul acesta în judecată."

Sergiu Tofilat crede că o înțelegere amiabilă cu gigantul rus Gazprom ar rezolva problema... SERGIU TOFILAT, expert în energetică: "Adică, să le spunem: băieți, voi ați majorat nejustificat datoria cu atâtea milioane, reduceți-o, diminuați-o. Dacă Gazprom-ul nu o să fie de acord, următoarea cale este să parcurgem toate instanțele de judecată din Republica Moldova, îi dăm în judecată. Parcurgem toate instanțele din Republica Moldova și mergem în arbitraj internațional."

În cadrul negocierilor dintre „Moldovagaz” și „Gazprom” din octombrie 2021 s-a constatat că „Moldovagaz” ar fi acumulat o datorie istorică de peste 700 milioane de dolari. „Gazprom” i-a cerut Chișinăului să recunoască această datorie și s-o ramburseze în regim de urgență.

În paralel cu auditul internațional, „Moldovagaz” este supusă unui audit și din partea Curții de Conturi, urmând ca raportul să fie prezentat până pe 31 octombrie curent.

Opinia ta contează. Comentează!