Igor Dodon urmează să călătorească în Grecia alături de Oleg Paholkov
Politic 27 august 2020, 19:42 | 1782

Igor Dodon ar urma să plece într-o vacanță în Grecia, cu o delegație formată din mai mulți ofițeri de pază, membri ai PSRM, dar și un cetățean rus. Declarația a fost făcută de deputatul Iurie Reniță, care spune că Dodon și suita va merge inclusiv pe muntele Athos, iar călătoria ar urma să aibă loc în perioada 28-31 august. De cealaltă parte, Igor Dodon dă asigurări că astăzi nu va pleca nicăieri, iar Serviciul de presă al Președinției nu a comentat subiectul.

Potrivit lui Iurie Reniță, în Grecia va merge fratele lui Igor Dodon, Alexandru Dodon, socialiștii Oleg Teterea și Vlad Batrâncea, consilierul Serghei Gaiciuc și fostul deputat rus, Oleg Pakholkov, un vechi prieten al lui Dodon. Călătoria ar urma să aibă loc via București.

Dincolo de faptul că Dodon va fi păzit pe perioada "vizitei oficiale" până la București și retur tocmai de 15 ofițeri de la Serviciul de Pază și Protecție de Stat, iar în Grecia de alții 2, preacucernicul pravoslavnic de la Sadova și-a mai selectat o "delegație oficială" de toată frumusețea, evident cheltuielile fiind din banii noștri, a contribuabililor onești. Și cum Rusia este "partenerul nostru strategic principal" nu putea să lipsească din "delegația oficială" nici faimosul oaspete și petrecăreț la un "pahar de vorbe" de la Condrița, tovarășul Oleg Paholkov.

În noiembrie 2017, fostul deputat rus Oleg Paholkov și soția lui au chefuit timp de două zile la Condrița, fiind musafirii lui Igor Dodon. Cei trei au hoinărit cu ATV-urile prin Codrii de lângă vilă, iar ca distracţia să fie completă, Paholkov a fost primit în beciul reşedinţei prezidenţiale, unde a cântat imnul de stat al Rusiei împreună cu un cor bisericesc adus de Dodon.

Pprimarul de Bălți, Renato Usatâi, a publicat ieri un document datat cu 24 august, în care șeful Serviciului Pază și Protecție de Stat i-ar fi trimis o notificare directorului Protocolului Diplomatic de Stat al Ministerului de Externe, în care i-ar comunica faptul că Igor Dodon ar urma să fie însoțit în călătoria sa de mai mulți angajați ai SPPS. Potrivit lui Usatâi, Dodon va merge cu mașina la București, însoțit de 14 bodyguarzi, iar de acolo va zbura în Grecia. Solicitat să comenteze declarațiile, Igor Dodon a replicat că Renato Usatâi e un mincinos și a spus că astăzi nu va pleca nicăieri.

IGOR DODON, președintele Republicii Moldova: "Și dacă astăzi nu plec, atunci cine-i Balabol? Răspunsul la întrebare îl aveți. În cazul în care eu voi pleca într-o anumită deplasare, vă voi informa personal. Vă mulțumesc."

Am întrebat-o pe reprezentanta Președinției, Carmena Sterpu, dacă sunt adevărate sau nu informațiile despre călătoria pe care ar urma s-o facă Igor Dodon în Grecia. Ea ne-a spus - cităm - ”nu comentăm frustrările și speculațiile unor politicieni, numiți și „conserve oligarhice”. Rugată să confirme sau să infirme lista delegației lui Dodon, Carmena Sterpu ne-a spus că nu comentează nici acest subiect.

Opinia ta contează. Comentează!