A treia rundă de discuţii între Ucraina şi Rusia cu privire la încetarea ostilităţilor va avea loc luni
Externe 6 martie 2022, 19:51 | 987

Negocierile Kiev-Moscova încep sa fie "constructive", iar Rusia este pe cale "să realizeze costul real al războiului" în faţa rezistenţei ucrainene. Asta a declarat negociatorul ucrainean, Mihail Podoliak, citat de AFP. Potrivit Kievului, a treia rundă de discuţii între Ucraina şi Rusia cu privire la încetarea ostilităţilor va avea loc mâine. Moscova este gata pentru dialog cu autoritățile Ucrainei și cu partenerii străini, pentru a reglementa conflictul, a declarat astăzi Vladimir Putin.

Rusia este pe cale "să realizeze costul real al războiului" în faţa rezistenţei ucrainene, iar negocierile dintre delegaţiile celor două ţări încep sa fie "constructive", a declarat sâmbătă negociatorul ucrainean, Mihail Podoliak, un apropiat al lui Vladimir Zelenski.

MIHAIL PODOLIAK: "Negocierile sunt necesare, o să participăm la ele, o să ne demonstrăm dreptatea, dar războiul îl va termina Ucraina. Și o să îl termine în așa mod precum se cuvine unei țări care nu se dă bătută."

Insistând că cele două părţi la negocieri au convenit să nu dea detalii ale discuţiilor, Podoliak a indicat că obiectivele ucrainene rămân o încetare imediată a focului, garanţii de securitate că Ucraina nu va mai fi atacată şi compensaţii "însemnate" pentru pierderile de vieţi omeneşti şi pagubele din oraşele ucrainene.

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov crede că președintele ucrainean Vladimir Zelensky nu este interesat de negocieri și vrea să provoace un conflict între Rusia și NATO.

SERGHEI LAVROV: "Îmi este dificil să comentez perspectivele, rundele și negocierile propriu-zise. Am menționat deja acest lucru. Însă situația este complicată și mai mult de declarațiile constante și agresive, aș spune, ale domnului Zelenski. A folosit cuvinte grele la adresa reuniunii NATO. Se poate spune că a fost un pic nepoliticos, ca să zic așa, cu curatorii săi, i-a acuzat de inacțiune..."

Încetarea operațiunii speciale de apărarea a Donbasului este posibilă dacă Kievul îndeplinește cerințele Rusiei, a declarat astăzi Vladimir Putin într-o convorbire la telefon cu liderul dec la Ankara, Recep Erdogan. Potrivit unui comunicat al Kremlinului, Moscova este gata pentru dialog cu autoritățile Ucrainei și cu partenerii străini, pentru a reglementa conflictul. Putin speră că negociatorii din partea Kievului vor demonstra o atitudine mai constructivă, luând în calcul realitatea existentă.

Delegaţiile celor două părți implicate în război au avut două runde de negocieri. La cea din urmă întâlnire a negociatorilor, care a avut loc joi în Belovejskaia Pușcia, părţile au convenit să deschidă coridoare umanitare pentru a permite civililor să iasă din anumite zone de luptă, deşi au existat întârzieri în punerea lor în aplicare.

Consiliul orăşenesc din Mariupol, oraş-port în sudul Ucrainei, a anunţat că evacuarea a circa 400.000 de locuitori blocaţi în încercuirea forţelor ruse urma să înceapă duminică la ora locală 12:00 (10:00 GMT), pe fondul unei încetări temporare a focului, care ar trebui să dureze până la ora locală 21:00, transmite Reuters. Un plan similar a fost abandonat sâmbătă, după ce acordul de încetare a focului decretat pentru a putea pune în aplicare evacuarea civililor nu a fost respectat, cu ambele părţi dând vina una pe cealaltă, scrie Agerpres.

Opinia ta contează. Comentează!