Peste 30 de pescari s-au aranjat pe malul lacului Malinovca din Râșcani, pentru a vedea cine este cel mai norocos la prins pește
Social 23 septembrie 2025, 16:29 | 481

Peste 30 de pescari amatori s-au aranjat pe malul lacului Malinovca din orașul Râșcani, pentru a vedea cine este cel mai norocos la prins pește. La competiție au venit și familiile pescarilor, într-un cadru relaxant și plin de voie bună. Concursul a inclus pescuit la fundul apei, la plută, pentru adulți, și o probă dedicată copiilor.

Participanții și-au lansat undițele încă de la primele ore ale dimineții, fiecare în speranța unei capturi impresionante, transmite Nord News.

Concursul a inclus trei categorii: pescuit la fundul apei, pescuit la plută pentru adulți și o probă dedicată copiilor.

DENIS ȚURCANU, viceprimarul orașului Râșcani: "La fiecare categorie vor fi premiate locurile unul, doi și trei și va fi un premiu special pentru cea mai bună captură. Plus la aceasta fiecare participant va primi câte un mic cadou din partea noastră, a organizatorilor și sponsorilor."

La final, toți participanții s-au delectat cu o zeamă de pește, pregătită de pescari cu experiență. Tot în această perioadă, echipa națională a Republicii Moldova a obținut locul I la Campionatul Mondial de Pescuit Sportiv la crap.

Opinia ta contează. Comentează!