„Dosarele Siberiei” străbat Europa
Social 3 octombrie 2023, 19:20 | 1366

Trupa Teatrului „Mihai Eminescu” a avut în luna octombrie o rară ocazie de a le aminti europenilor despre fenomenul GULAG, despre exterminarea românilor în perioada ocupației sovietice a Basarabiei. Actorii de la Chișinău au jucat redutabilul spectacolul-document „Dosarele Siberiei” în oraşele Praga, Bruxelles, Berlin şi Bistrița. ”Este exemplul perfect a ceea ce se numește diplomație culturală”, au declarat astăzi organizatorii turneului, care a inclus patru țări - Cehia, Belgia, Germania și România.

MARIA PILCHIN, secretar literar, Teatrul Național „Mihai Eminescu”: "Mi se pare o experiență și un schimb de experiență artistică, foarte important. Un moment important a fost faptul că acești oameni, mai ales cei care nu sunt din spațiul nostru, au aflat despre aceste drame, aceste traume ale basarabenilor."

PETRU HADÂRCĂ, director, Teatrul Național „Mihai Eminescu”: "A fost o experiență aparte. Acest turneu, discuții după spectacol, după conferințe, după întâlniri a deschis noi uși și noi colaborări, pe care chiar vrem să le punem în prim-plan."

Actorii vorbesc de un succes incontestabil al turneului european.

DIANA DECUSEARĂ, actriță: "Noi am reușit să creăm acel mic „acasă” pentru concetățenii noștri de peste hotare. Și faptul că ne-au spus că le-a fost dor de un asemenea fel de teatru, că le era dor de istoria noastră, de un text care este despre noi, ne dă speranța și încrederea că acest turneu poate fi un început."

ION MOCANU, actor: "Acest turneu ne-a făcut să ne simțim cu adevărat un teatru național pentru că foarte mulți care după spectacol se apropiau și spuneau: voi sunteți o trupă atât de talentată, o trupă atât de unită."

ANA TCACENCO, actriță: "Ce s-a întâmplat acolo, am fost un întreg, am fost o singură respirație și limba și istoria a fost un întreg și asta m-a făcut să înțeleg încă odată că sunt la locul potrivit, fac parte dintr-o echipă de o înaltă calitate profesională."

Turneul Teatrului „Mihai Eminescu” cu spectacolul „Dosarele Siberiei” este exemplul perfect al diplomației culturale, afirmă ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

SERGIU PRODAN, ministrul Culturii: "Noi, la Ministerul Culturii depunem tot efortul pentru a veni în sprijinul ambasadelor noastre pentru a reprezenta Republica Moldova adevărată, a prezenta valorile noastre, a prezenta istoria noastră."

Turneul European a fost organizat de Ministerul Culturi şi de Ministerul Afacerilor Externe, în cooperare cu Ambasada Statelor Unite ale Americii la Chișinău și Institutul Cultural Român. Turneul Teatrului Național „Mihai Eminescu” a fost în perioada 14-26 octombrie.

Opinia ta contează. Comentează!