Trupele Kievului se apropie de orașul Herson, în timp ce rușii se regrupează pentru noi ofensive
Externe 12 iulie 2022, 19:45 | 739

Ucrainenii contraatacă în sud și se apropie de orașul Herson. De partea cealaltă, armata rusă a efectuat atacuri terestre limitate și fără succes la nord-vest de Slaviansk și la vest de orașul Donețk. Ministerul britanic al Apărării susține că rușii mențin presiunea pe forțele ucrainene în timp ce se regrupează pentru a încerca noi ofensive în viitorul apropiat. Moscova a avertizat că Statele Unite şi aliaţii lor sunt în pragul unei confruntări militare deschise cu Rusia. Astăzi este a 139-a zi de război.

Imaginile au fost făcute în Donbas - o coloană imensă cu tehnică militară se îndreaptă spre Herson. Armata ucraineană a anunţat luni seara începerea unei contraofensive împotriva trupelor ruse, care ocupă zone din sudul Ucrainei, scrie Agerpres. Un depozit rusesc de arme a fost lovit în localitatea Nova Kahovka. Trupele ruse au pierdut peste 50 de soldaţi, potrivit părţii ucrainene. Astfel, Kievul a reuşit să câştige teren şi se apropie de Herson, oraş cu 290 de mii de locuitori, dar până în prezent nu a reuşit să străpungă în profunzime apărarea rusă, notează AFP.

Autorităţile ucrainene au cerut recent civililor să plece din sudul Ucrainei, anunţându-şi planul de a recuceri zonele ocupate de trupele ruse, în special cu armele primite din Occident, dar atacuri au loc în și în alte regiuni. Rachetele au nimerit ținte civile noaptea trecută în Nikolaev. Cel puțin 12 persoane au fost rănite.

VITALII KIM, guvernatorul regiunii Nikolaiv: "Din păcate, multe au fost distruse: școli, spitale, clădiri. Le reconstruim noi. Bine că toți sunt vii."

Între timp, numărul morților în urma unei lovituri cu rachete asupra unui bloc de apartamente din Chasiv Yar, estul Ucrainei, crește la 34. Pavlo Kirilenko, șeful administrației regionale de stat din Donețk a declarat că „rușii vor purta responsabilitatea pentru fiecare viață distrusă și mutilată!”. Ministerul Apărării al Federației Ruse a anunțat însă că în localitate a fost distrus doar un depozit cu arme americane și până la 30 de militari ucraineni, care ar fi atacat blocurile de locuințe din Donețk.

Între timp, Rusia amenință cu „un conflict armat direct între puteri nucleare”. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a avertizat marți că Statele Unite şi aliaţii lor sunt în pragul unei confruntări militare deschise cu Rusia și că „evident, un astfel de conflict prezintă riscul unei escaladări nucleare”.

Opinia ta contează. Comentează!