Guvernul readuce sub controlul statului activele petroliere de la Aeroportul Chișinău, deținute de compania Lukoil
Guvernul readuce sub controlul statului activele petroliere de la Aeroportul Chișinău, deținute de compania Lukoil. Potrivit ministrului Energiei, Dorin Junghietu, decizia a fost luată ca urmare a neîndeplinirii unor cerințe esențiale impuse companiei rusești încă în luna mai a anului trecut, când au fost luate în vizor investițiile în domenii strategice pentru securitatea statului.
DORIN JUNGHIETU, ministrul Energiei: "Republica Moldova intenționează să reîntoarcă sub controlul statului activul de la aeroport. Nu vorbim de naționalizare și nu vorbim de confiscare. Vorbim de întoarcerea la situația din luna aprilie 2005. În momentul respectiv, activul de keorsen de la aeroport a fost transmis către Lukoil prin intermediul unui contract de investiții. // Lukoilul are 20 de zile să se conformeze."
Dorin Junghietu a spus că, în cadrul acestui contract de investiții, Lukoil și-a asumat anumite obligații, iar atunci când au început negocierile privind cumpărarea activelor, au fost identificate mai multe neconcordanțe. Întrebat despre ce nereguli este vorba, ministrul a refuzat să ofere detalii.
DORIN JUNGHIETU, ministrul Energiei: "- În cadrul acestui contract de investiții, Lukoil s-a obligat să facă anumite investiții și în momentul în care am început să negociem cumpărarea activului respectiv, au fost depistate anumite neconcordanțe. Grupul creat la decizia premierului a informat instituțiile abilitate despre aceste neconcordanțe și urmează să se expună în perioada următoare.
- Despre ce neconcordanțe este vorba?
- Se vor expune instituțiile abilitate, cele din Procuratură."
Luni, 15 decembrie, premierul Alexandru Munteanu a declarat că decizia de a readuce sub controlul statului activele petroliere de la aeroport a fost luată ca urmare a neîndeplinirii unor cerințe esențiale impuse companiei Lukoil încă în luna mai 2024, în cadrul verificărilor privind investițiile în domenii importante pentru securitatea statului. Autoritățile au solicitat în mod repetat înstrăinarea complexului petrolier „Aeroport”, amplasat în imediata vecinătate a Aeroportului Internațional „Eugen Doga”, termenul fiind extins de mai multe ori. Statele Unite ale Americii au inclus, pe 22 octombrie, pe lista de sancțiuni cele mai mari companii petroliere ruse, Rosneft și Lukoil, și aproximativ 50 de filiale ale acestora. Pe 18 noiembrie, Aeroportul Chişinău, aflat în gestiunea statului, a preluat în administrare, cu titlu gratuit, terminalul petrolier al companiei Lukoil, în baza unui contract de comodat.








