Ministrul spaniol al Transporturilor demisionează în urma criticilor după producerea accidentului feroviar în care au murit 69 de oameni
Externe 4 noiembrie 2026, 20:45 | 94

Ministrul spaniol al Transporturilor, Oscar Puente, demisionează în urma valului de critici după producerea accidentului feroviar în care au murit 69 de oameni. Premierul Pedro Sánchez a anunțat astăzi că vicepremierul Carlos Cuerpo, care este și ministrul Economiei, va prelua temporar conducerea Ministerului Transporturilor. Sánchez a salutat decizia lui Puente și a promis restabilirea încrederii în sistemul feroviar. Anunțul vine înaintea alegerilor parlamentare din această lună.

ÓSCAR PUENTE, ministrul Transporturilor al Spaniei: “Un ministru al Transporturilor dintr-o țară precum este Spania nu-și poate continua mandatul cu două accidente de o asemenea gravitate în mai puțin de un an. Indiferent cât de diferite sunt sau dacă sunt sau nu responsabil direct pentru ele, este o chestiune de demnitate politică, de coerență și de empatie cu victimele.”

PEDRO SÁNCHEZ, prim-ministrul Spaniei: “Prin demisia sa, Óscar ajută Spania să-și recapete încrederea nu doar în sistemul nostru feroviar, dar și în demnitatea noastră politică. Vicepremierul Cuerpo a demonstrat în această legislatură o capacitate enormă de gestiune și integritate și un talent de care politica și țara noastră au nevoie. De aceea, sunt convins că se va descurca de minune și va oferi continuitate reformelor inițiate de ministrul Puente.”

Carlos Cuerpo va asigura interimatul la Ministerul Transporturilor în paralel cu responsabilitățile de la Ministerul Economiei. Demisia lui Óscar Puente vine într-un moment dificil pentru sistemul feroviar spaniol, cu două accidente în acest an, în care au murit 116 oameni. Evenimentele au atras atenția asupra siguranței infrastructurii feroviare și au generat presiuni asupra autorităților pentru clarificarea circumstanțelor în care s-au produs tragediile.

Marți, Guvernul a aprobat un pachet de sprijin de 30 de milioane de euro pentru victime și familiile acestora. Deși deține cea mai extinsă rețea de mare viteză din Europa, cu aproape 4.000 de kilometri, Spania alocă doar 95.000 de euro per kilometru pentru întreținerea infrastructurii, cu mult sub media europeană, de 190.000 de euro per kilometru. Alegerile parlamentare vor avea loc pe 29 noiembrie.

Opinia ta contează. Comentează!