Fragmente ale unei drone rusești au fost depistate într-o zonă împădurită din apropierea satului Gordinești, raionul Rezina
Social 5 noiembrie 2026, 20:35 | 70

Fragmente ale unei drone rusești au fost depistate într-o zonă împădurită din apropierea satului Gordinești, raionul Rezina.

Poliția a fost sesizată astăzi despre depistarea fragmentelor, iar în jurul orei 12:00 specialiștii Secției Tehnico-Explozive deja erau la fața locului. Conform poliției, este vorba despre o dronă de tip „Gherbera”, fără explozibil. Este o dronă de recunoaștere, al cărei scop este să cerceteze teritoriul și să stabilească eventualele ținte. Forțele de ordine au mai stabilit că aparatul s-ar fi aflat acolo de mai mult timp, mai exact, de aproximativ câteva săptămâni.

Oamenii din apropiere sunt îndemnați să evite zona împădurită, în care a fost depistată drona, până la încheierea verificărilor, și să anunțe imediat autoritățile dacă descoperă alte fragmente sau obiecte de acest fel.

Opinia ta contează. Comentează!