Jurnalul orei 15, 12 Februarie
Jurnalul orei 15:00 12 februarie 2024, 16:15 | 1072

Prezentat de Vasile Luchianu

Printre fragmentele de dronă, căzute în sudul Republicii Moldova, era și partea de luptă a aparatului de zbor, care conținea aproximativ 50 de kilograme de substanță explozivă. Precizarea a fost făcută astăzi de Inspectoratul General al Poliției. Dacă acest proiectil ar fi căzut peste o casă și ar fi explodat, atunci locuința ar fi fost făcută una cu pământul, explică directorul Institutului Euro-Atlantic pentru Consolidarea Rezilienței, Radu Burduja. Bucățile de dronă, inclusiv încărcătura explozivă, au căzut în apropiere de satul Etulia pe un câmp și nimeni nu a avut de suferit.

Maia Sandu, Dorin Recean, dar și alți membri ai fostului Guvern Leancă ar putea fi audiați în dosarul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău. Avocații inculpaților, printre aceștia numărându-se și Iurie Leancă, au cerut judecătorilor citarea foștilor și actualilor oficiali în instanța de judecată. Aceștia ar putea fi audiați în calitate de martori. Maia Sandu nu a votat pentru concesionarea Aeroportului către compania grupării criminale Șor, Avia Invest, a comentat consilierul președintelui, Adrian Băluțel. Solicitat pentru o reacție, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a spus că va veni mai târziu cu un comentariu.

Agenția Servicii Publice are, începând de astăzi, două subdiviziuni în orașul Chișinău, pentru proba practică la obținerea permisului de conducere. Instituția are și peste 20 de vehicule noi, dintre care o parte urmează să ajungă în alte subdiviziuni teritoriale. Responsabilii de la ASP vorbesc și de simplificarea procesului de depunere a contestațiilor de către candidați.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie