În timp ce iarna ne ține într-un ger de crapă pietrele, primăvara a și venit într-o seră din satul Bardar, raionul Ialoveni
În timp ce iarna ne ține într-un ger de crapă pietrele, primăvara a și venit într-o seră din satul Bardar, raionul Ialoveni. Gheorghe Tonu, un fermier cu peste patru decenii de experiență, crește lalele pe apă. Totuși, temperaturile scăzute și piața în care se atestă o concurență acerbă creează probleme mari producătorului în a-și vinde florile.
PAULA BEJENARI, reporter Jurnal TV: "Sunt firave, dar nu se tem de ger. Lalelele din această seră au înflorit multicolor datorită utilizării noilor tehnologii. Gospodarul spune că de la plantarea bulbilor până la recoltarea primelor flori trec aproximativ două luni."
GHEORGHE TONU, fermier: "Deci, ele stau la rădăcinare două-trei săptămâni, pe urmă aproximativ o lună până la prima floare. Pe urmă în funcție de soi, pentru că sunt soiuri timpurii, soiuri mijlocii și soiuri târzii. Soiurile timpurii înfloresc mai repede, mijlocii normal și cele târzii se duc mai târziu."
Lalelele sunt crescute în trei etape, începând din luna decembrie, până în martie.
GHEORGHE TONU, fermier: "Începem cu plantare din luna noiembrie și terminăm acum în luna ianuarie, la 15-20 ianuarie, terminăm plantatul. Lalele le creștem începând de la sfârșitul lui decembrie și până la 8 martie. Acum avem partida care înflorește în ianuarie, pe urmă o să avem care înflorește în februarie și la sfârșit o să fie partida care înflorește la 8 martie."
În seră este menținută o temperatură medie de 14 grade, dar și o umiditate potrivită. Florile sunt cu adevărat deosebite deoarece nu cresc în pământ, ci pe apă.
GHEORGHE TONU, fermier: "În ultimii cinci ani lalele le cresc pe apă, metoda hidroponică. Ele cresc în niște containere speciale și noi le dirijăm să înflorească când ne trebuie nouă. Creșterea în sol aduce cu ea o grămada de boli, care sunt în sol anume și lalele sunt predispuse la aceste boli, putregaiul cenușiu, fuzarioza și altele. Creșterea în containere dezinfectate, îngrijite te scapă de aceste boli și într-un fel nu riști atât de tare."
Gheorghe Tonu spune că temperaturile scăzute din acestă perioadă îi afectează afacerea.
GHEORGHE TONU, fermier: "De crescut, noi ne-am învățat a crește, dar mai greu este cu realizarea. Realizarea, pentru că piața moldovenească este supra-încărcată cu flori și e problematic. Mai ales timpul, când sunt temperaturi scăzute, -15, -17 grade. Deci, practic florile mai nu se vând."
Producătorul ne-a mai spus că a început să crească lalele în urmă cu 42 de ani, iar atunci nici nu bănuia că un hobby poate ajunge o afacere profitabilă. În prezent, în sera lui Gheorghe Tonu cresc circa 40 de soiuri de lalele.








