Prognoze economice pentru 2020
Economic 30 ianuarie 2020, 15:51 | 1431

După un an economic relativ favorabil, 2020 aduce mai multe provocări macroeconomice, cu riscuri mari pentru sistemul finanțelor publice. Totodată, creșterea PIB-ului în acest an se va tempera, comparativ cu rezultatul înregistrat în 2019. Sunt prognozele Centrului Analitic Independent Expert-Grup, care a prezentat astăzi un studiu privind concluziile anului 2019 și perspectivele economice pentru 2020.

Specialiştii prognozează că, în acest an, economia Republicii Moldova va pierde din turații, astfel încât creșterea PIB-ului va fi de 3,5 la sută, cu un procent mai puțin decât în 2019. Mai mult, această creștere de 3,5 la sută va fi impulsionată preponderent de consum. Studiul realizat de Expert-Grup mai arată că deficitul comercial va crește în 2020 și va constitui peste 10 la sută din PIB. Respectiv, importurile vor crește cu 3 la sută față de 2019, iar exporturile - cu doar doi la sută. Un alt detaliu evidențiat de economiști este faptul că deficitul bugetar va fi de peste 3 la sută în acest an, dublu față de 2019. Una dintre măsurile luate de Guvern pentru reducerea deficitului bugetar ar putea să fie organizarea privatizărilor. Aici sunt însă anumite riscuri.

Potrivit celor de la Expert-Grup, privatizările pot fi eficiente doar dacă se fac în mod transparent și cu implicarea societății civile. Economiştii mai spun că există riscuri ca anumite cercuri politice și de afaceri să exercite presiuni asupra politicii monetare a Băncii Naționale.

Nu în ultimul rând, experții economici au atras atenția asupra înrăutățirii continue a situației demografice, în special asupra scăderii și îmbătrânirii populației. Totodată, ei prognozează că ritmul de creșterea a salariilor se va reduce în jumătate față de 2019. Amintim că la elaborarea proiectului bugetului de stat pentru anul curent, Guvernul a prevăzut creşterea PIB-ului cu 3,8 la sută, a inflaţiei - cu 5,7 la sută și a salariului nominal mediu lunar - cu 8,7 la sută. 

Opinia ta contează. Comentează!