Eurovision 2023 va avea loc în Marea Britanie
Externe 25 iulie 2022, 20:34 | 928

Este oficial - Eurovision 2023 va avea loc în Marea Britanie, nu în Ucraina. Marea Britanie este țara care a obținut locul II în concurs. Uniunea Europeană de Radiodifuziune anunță că acest concurs va fi găzduit în numele difuzorului câștigător din 2022 - Ucraina. Deși, potrivit regulamentului, țara câștigătoare ar fi trebuit să fie gazdă, organizatorii invocă motivă de securitate. În Ucraina e război, iar Marea Britanie a obținut locul II în concurs.

"Concursul Eurovision 2023 nu va fi în Ucraina, ci în sprijinul Ucrainei. Suntem încrezători că împreună vom putea adăuga spiritul ucrainean acestui eveniment și vom uni din nou întreaga Europă în jurul valorilor noastre comune de pace, sprijin, sărbătorirea diversității și a talentului", au punctat organizatorii concursului. Și premierul britanic Boris Johnson a scris pe Twitter următoarele: „Săptămâna trecută, președintele Zelenski și cu mine am căzut de acord că, oriunde va avea loc Eurovision 2023, acesta trebuie să celebreze țara și poporul Ucrainei”.

Nu se știe încă ce oraș din Regatul Unit va găzdui concursul Eurovision. Printre opțiuni se numără Glasgow și Manchester. Orașele vor trebui să demonstreze că au condițiile necesare pentru a găzdui concursul și să treacă prin procedura de licitație.

Concursul Eurovision 2022 a fost câștigat de trupa Kalush Orchestra din Ucraina.

Marea Britanie este țara care a obținut locul II în concurs.

Republica Moldova, reprezentată de formația „Zdob și Zdub” și frații Advahov cu piesa ”Trenulețul”, s-a clasat pe locul 7.

Eurovision Song Contest este cel mai mare eveniment de muzică live din lume, organizat anual din 1956 de către Uniunea Europeană de Radiodifuziune.

Opinia ta contează. Comentează!