Mai mulți deținuți din Penitenciarul nr. 3 Leova au declarat greva foamei, nemulțumiți de condițiile de detenție
Social 14 mai 2026, 17:37 | 132

Mai mulți deținuți din Penitenciarul nr. 3 Leova au declarat greva foamei. Ei sunt nemulțumiți de condițiile de detenție. Administrația închisorii a instituit, din 11 mai, regim special pentru zece zile, după ce deținuții au manifestat nesupunere și au provocat dezordine. Revolta acestora a fost provocată de percheziții în celule, de unde au fost ridicate obiecte interzise.

Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor, verificările în celulele deținuților de la Leova au avut caracter operativ-preventiv și au fost orientate spre întărirea regimului de detenție, menținerea ordinii și prevenirea incidentelor și combaterea manifestărilor de influență criminală în mediul penitenciar.

În timpul verificărilor, angajații penitenciarului au depistat și ridicat obiecte interzise. ANP a precizat că un grup restrâns de deținuți afiliați subculturii criminale ar fi refuzat să se conformeze cerințelor administrației. În acest context, a fost dispusă instituirea regimului special, în conformitate cu prevederile art. 220 din Codul de executare al Republicii Moldova, pe un termen de zece zile. Instituția a mai anunțat că mai mulți deținuți au depus cereri prin care au declarat că refuză hrana.

COMUNICATUL ADMINISTRAȚIEI NAȚIONALE A PENITENCIARELOR: "Potrivit declarațiilor acestora, motivele invocate vizează nemulțumiri legate de condițiile de detenție. Situația se află în atenția administrației instituției, fiind monitorizată în mod continuu, cu respectarea drepturilor persoanelor private de libertate și a cadrului legal aplicabil."

ANP a dezmințit informațiile apărute pe internet privind presupuse distrugeri intenționate de bunuri, automutilări în masă și alte incidente de amploare.

Opinia ta contează. Comentează!