Patrula Jurnal TV, 26 Iunie

Analiza stării criminogene din țară, cazuri șocante, detalii emoționante, imagini exclusive, flagranturi, declarații și dosare de rezonanță din justiție.

Procuratura Anticorupție i-a transmis lui Igor Dodon decizia privind aplicarea sechestrului pe o serie de bunuri, care ar avea legătură cu dosarul în care el este vizat. Dodon a numit decizia procurorilor drept „teatru propagandistic”.

Deputatul Oazu Nantoi a depus o sesizare la Curtea Constituțională, prin care îi cere să spună dacă exponenții regimului separatist de la Tiraspol pot fi atrași la răspundere pentru uzurparea puterii în stat. Sesizarea a fost depusă în condițiile, în care Constituția nu explică în mod expres noțiunea de uzurpare a puterii de stat, iar în regiunea transnistreană este aplicată o legislație alternativă, ce eludează supremația puterii de stat.

Sparge tăcerea, după mai bine de 20 de ani! Fostul ministru al Apărării și director al SIS pe timpul regimului comunist, Valeriu Pasat, a declarat în exclusivitate pentru Jurnal TV, că în 2001, un lot de lansatoare de rachete din cadrul Ministerului Apărării urma să fie vândut arabilor, ca mai apoi să ajungă la separatiștii ceceni. SIS-ul a intrat în posesia acestor informații după interceptarea discuțiilor telefonice ale ministrului Apărării la acea vreme, Victor Gaiciuc. Acesta neagă informațiile și spune că sunt niște aberații.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE