Ruslan Popov, în fața magistraților
Justiţie 21 iunie 2022, 19:29 | 778

Dosarul pe numele lui Ruslan Popov, fost adjunct al procurorului general suspendat, a ajuns pe masa magistraților. Dosarul în care Popov este cercetat pentru îmbogățire ilicită și opt episoade de fals în declarația de avere, va fi examinat în fond de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Pe 27 mai, procurorii au anunțat despre finalizarea urmăririi penale atât în privința fostului procuror, cât și a complicilor acestuia. Acuzatorii susțin că expedierea dosarului în judecată a durat din cauza volumului mare de lucru. Ruslan Popov și complicii acestuia sunt acuzați de îmbogățire ilicită. Fostului procuror i se mai incriminează săvârșirea a opt episoade de fals în declarația de avere și interese personale. Mai exact, Popov este acuzat că, fiind persoană cu funcție de demnitate publică, acționând în complicitate cu rudele sale, precum și cu administratorul unei companii private, în perioada 2014-2019, împreună cu familiile afiliate acestuia au dobândit peste 7 milioane de lei, pe când suma totală a cheltuielilor acestora în aceeași perioadă de timp a depășit 11 milioane de lei. Astfel, a fost constatată o diferență de peste 3 milioane lei între veniturile și cheltuielile acestora. Pe 27 mai, urmare a examinării demersului înaintat de procurorii anticorupție, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana au prelungit măsura preventivă aplicată în privința lui Popov sub formă de eliberare provizorie sub control judiciar, pe un termen de 60 zile.

Opinia ta contează. Comentează!