Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi ar putea rămâne fără aproximativ zece milioane de lei
Politic 26 septembrie 2025, 20:40 | 728

O avere nejustificată de peste zece milioane lei! Atât a depistat Autoritatea Națională de Integritate la fostul deputat PD Vladimir Andronachi, un apropiat al lui Vladimir Plahotniuc. Diferența a fost constatată pentru perioada 2015-2020, când Andronachi a ocupat fotoliul de parlamentar.

Inspectorii de integritate au descoperit diferențe majore între veniturile declarate și bunurile deținute de fostul deputat. Potrivit raportului, Vladimir Andronachi și familia sa nu a putut justifica o diferență de peste patru milioane de lei între proprietatea dobândită și veniturile obținute în perioada 2015 – 2016. Nu a găsit justificare și o diferență de peste șase milioane de lei între averea familiei și cheltuielile efectuate pentru intervalul 2016 – 2020. Prin urmare, Autoritatea Națională de Integritate a stabilit că averea fostului deputat are un „caracter nejustificat”.

Cazul urmează să fie expediat în instanță, care va decide confiscarea bunurilor în valoare de aproximativ zece milioane de lei. Dacă actul ANI va fi validat de judecători, pe lângă confiscarea averii nejustificate, Vladimir Andronachi riscă să fie privat de dreptul de a ocupa funcții publice pentru o perioadă de trei ani.

ANUNȚUL AUTORITĂȚII NAȚIONALE DE INTEGRITATE: "Această speță reprezintă una dintre cele mai semnificative constatări ale instituției din ultimii ani, atât prin dimensiunea averii nejustificate identificate, cât și prin impactul asupra consolidării integrității în exercitarea funcțiilor publice și de demnitate publică."

Fostul deputat Vladimir Andronachi a fost plasat, pe 5 septembrie curent, în arest preventiv pentru 30 de zile. Acesta este vizat într-un nou dosar penal și este acuzat de spălare de bani în proporții deosebit de mari, infracțiune care se pedepsește cu până la zece ani de închisoare și amendă.

Numele lui Vladimir Andronachi figurează și în alte trei dosare penale aflate pe rol: un episod din cauza „frauda bancară”, dosarul „Metalferos” și cel privind achiziția blanchetelor pentru pașapoarte. În toate aceste cauze, el este acuzat că a provocat statului prejudicii de milioane de lei și că ar fi spălat bani în favoarea unei organizații criminale.

Un apropiat al lui Vladimir Plahotniuc, Andronachi a fost deputat între 2015 și 2021. În noiembrie 2022, el a fost reținut în Ucraina și expulzat la Chișinău, după ce anterior fugise din Republica Moldova. După o perioadă de detenție, a fost plasat în arest la domiciliu, iar în august 2023 a fost eliberat sub garanție personală, în valoare de 22 de mii de lei, sumă achitată de câțiva garanți, printre care și un preot.

Opinia ta contează. Comentează!