Jurnalul orei 19, 9 Februarie
Jurnalul orei 19:00 9 februarie 2024, 20:25 | 716

Prezentat de Sofia Obadă

Cele mai importante titluri ale ediției:

Infracționalitatea juvenilă continuă să fie o problemă stringentă în Republica Moldova. Pe parcursul anului trecut, au încălcat legea peste 700 de minori! Unii au fost trași la răspundere pentru huliganism și furturi, iar alții - pentru vânzarea drogurilor sau chiar viol. Noi am discutat cu unul dintre cei, care au ajuns după poarta Penitenciarului nr.10 Goian. Băiatul și-a primit sentința când avea doar 14 ani.

A fost deschis un dosar penal în cazul incendiului produs aseară la Centrul de informare şi documentare NATO din Chişinău. Poliția examinează versiunea unei incendieri cu intenție. Reprezentanții Centrului condamnă actul şi exprimă îngrijorare în legătură cu urmările acestuia.

35 de instituții de învățământ din Republica Moldova vor fi renovate din temelie, vor fi digitalizate și dotate cu sisteme de încălzire modern, apă și canalizare. Ministerul Educației a dat start proiectului național „Rețeaua Școlilor Model”.

Generalul Oleksandr Sîrski este noul șef al armatei ucrainene, înlocuindu-l pe Valeri Zalujnîi, prin decizia lui Volodimir Zelenski. Sîrski a condus operațiunea de apărare a Kievului la începutul invaziei rusești, dar și contraofensiva de la Harkov, prin care a fost eliberată o mare parte a teritoriului ocupat de invadatori.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie