După mai bine de jumătate de an de blocaje și dispute, consilierii municipali au votat astăzi bugetul capitalei pentru anul 2026
Social 13 iulie 2026, 20:26 | 213

După mai bine de jumătate de an de blocaje și dispute, consilierii municipali au votat astăzi bugetul capitalei pentru anul 2026. Documentul a fost aprobat în două lecturi, de către 27 de aleși locali, cu excepția celor din PAS, care s-au abținut. Cheltuielile prevăzute în acest an ajung la 10,8 miliarde de lei, iar deficitul este de 1,2 miliarde. Locuitorii municipiului spun că așteaptă mai puțină politică și mai multe rezultate.

Și de această dată, ședința forului municipal s-a desfășurat pe fondul unor schimburi dure de replici între consilieri.

ION CEBAN, primarul capitalei: "Am avut cinci luni când cea mai mare parte a consilierilor nu veneau la ședință și nu era cvorum ședințele CMC, nu pentru că nu ne-am dorit un buget. Noi am fost pregătiți de fiecare dată."

Grupul PAS din Consiliul municipal Chișinău a explicat abținerea de la votare prin faptul că mai multe propuneri au fost ignorate, în timp ce reprezentanții MAN resping aceste acuzații.

ZINAIDA POPA, președinta grupului PAS în CMC: "Pentru proiectul de buget pentru anul 2026 noi nu am fost niciodată abordați, chiar dacă noi ca fracțiune ne-am expus solicitările și le-am trimis pe parte oficială, ghișeu, înregistrare, mesaje private primarului general. Pentru 2026 nu a fost inițiat dialogul. Noi credem că este doar o înțelegere de sub masă."

GRIGORE BEJENARU, președintele grupului MAN în CMC: "Pentru cei care au scleroză politică, mă adresez la fracțiunea PAS, din cauză că bugetul în a doua lectură astăzi a întrunit toate solicitările, atât a socialiștilor, cât și a fracțiunii PAS din CMC."

ALEXANDR ODINȚOV, președintele grupului PSRM în CMC: "Ei au arătat o scrisoare, răspuns la solicitările noastre, că aproximativ toate cerințele fracțiunii socialiștilor au fost susținute și sunt deja incluse în proiectul de decizie cu privire la bugetul pentru anul 2026."

Chișinăuienii spun că au așteptat de mult timp aprobarea bugetului, pentru ca aleșii locali să se apuce de lucru.

Bugetul prevede venituri de 9,6 miliarde de lei, inclusiv transferuri de la bugetul de stat de 4,9 miliarde lei. În același timp, cheltuielile vor ajunge la 10,8 miliarde lei, ceea ce înseamnă că deficitul bugetar va fi de 1,2 miliarde de lei. Până acum, capitala a activat în baza unui buget provizoriu, deoarece aleșii locali nu au putut conveni asupra unor programe de finanțare și cheltuieli. Situații similare au fost înregistrate și în alți ani. În 2024, bugetul a fost aprobat abia în luna iulie, după mai multe tentative de vot eșuate, iar în 2025 capitala și-a desfășurat activitatea în baza bugetului provizoriu.

Opinia ta contează. Comentează!