Un bărbat din satul Scoreni își crește singur copiii, după ce soția l-a părăsit
Campania Jurnal TV, „Moș Crăciun există, Moș Crăciun ești tu”, continuă! Vă prezentăm povestea unui bărbat din satul Scoreni, raionul Strășeni, care crește de unul singur trei copii, după ce soția l-a părăsit. Alexandru Parapir ne-a vorbit despre cum reușește să fie și tată, și mamă, ce provocări întâmpină zi de zi, și ce îl motivează să meargă înainte.
Alexandru împreună cu cei trei copii trăiesc pe un vârf de deal, într-o casă veche, rece, cu geamurile improvizate. De fapt, familia stă într-o încăpere nefuncţională, care, în trecut, era o casă părăsită.
ALEXANDRU PARAPIR, tată a trei copii: "- Pe unde este greu,pe unde bine, dar mergem înainte. - Alexandru, ai casa ta? - Nu! Nu am posibilitate să adun o sumă să cumpăr casa, nu-i posibilitate."
Pe Alexandru nu-l sperie greutăţile. Pentru copiii lui, este în stare să facă orice.
ALEXANDRU PARAPIR, tată a trei copii: "Da cum ne descurcăm, eu dimineață mă trezesc duc copii la școală, la grădiniță, dacă nu reușesc să îi duc eu, fata îi duce, se mai întâmplă că eu ies primul din casă și apoi ei merg singuri. Adelina, fată de clasa treia, Stas - a doua, și ce mic e la grădiniță."
Ca cei mici să aibă strictul necesar, bărbatul muncește ca zilier în sat sau la construcții. Totuși, în anotimpul rece se descurcă greu, nu are unde munci și, uneori, ajunge să nu aibă un leu în casă.
ALEXANDRU PARAPIR, tată a trei copii: "Așa îs copii, mai rup o încălțăminte, o haină, o schimbi, mâncare trebuie, când m-am mutat nici frigider nu aveam, trăim din cumpărat."
Partenerii campaniei „Moș Crăciun există, Moș Crăciun ești tu”, au rămas profund emoționați când le-am relatat povestea de viaţă a familiei Parapir, așa că, rând pe rând, darurile aduse de ei, au umplut casa și au adus mare bucurie copiilor.
ALEXANDER PICKER, partenerul campaniei: "Cazul tânărului care crește singur trei copii ne-a emoționat profund, iar pe lângă produsele alimentate și de igienă, de la magazinele partenerilor noștri, i-am oferit un ajutor suplimentar ca micuții să aibă de haine și daruri noi."
DEONIS CUȘNIR, partenerul campaniei: "De această dată ne-a impresionat istoria acestei familii, motiv pentru care suntem aici. Am venit cu niște daruri cu speranța că vor aduce fericire în sufletele acestor copii minunați."
De azi, viața familiei va fi mai ușoară şi un pic mai confortabilă. Familia va avea o mașină de spălat, cuptor cu microunde, un televizor, ustensile pentru bucătărie, jucării și dulciuri.
ALEXANDRU PARAPIR, tată a trei copii: "- Voi sunteți bucuroși? - Da! De ce cel mai mult? De dulciuri? - De Ursuleț. Sărbători fericite! - Alexandru cum a fost ziua de azi cu noi, ai înțeles ce sa întâmplat? - Da, foarte multă lume, nu am cuvinte, foarte mult ajutor am primit, mulțumesc mult, dvs-tră, tuturor, mulți sau implicat pentru a mă ajuta, pachete multe."
Cei trei copii, alături de tatăl lor inimos, vor avea o iarnă mai uşoară datorită implicării partenerilor campaniei „Moș Crăciun există, Moș Crăciun ești tu”. Șirul faptelor bune vor continua și săptămâna viitoare. Ne-am propus să ajungem la o campioană în ring dar şi în viaţă, Mariana Eșanu- Cherdivară.








