SANDU: Noi suntem generația care va aduce Moldova în Uniunea Europeană și o vom face până în 2030
Politic 17 martie 2023, 19:36 | 1390

Președintele Maia Sandu a făcut o vizită surpriză la Parlament, unde a ținut un discurs despre provocările care stau în fața Republicii Moldova, dar și despre prioritățile pe termen mediu și lung. De la tribuna Legislativului, șefa statului a spus că în șapte ani, Republica Moldova trebuie să fie stat membru al Uniunii Europene. Maia Sandu a adăugat că nu își mai dorește ca cetățenii moldoveni să fugă în Europa, ci vrea să aducă Europa „la noi acasă”. Ea a mai vorbit despre oligarhi, grupări criminale și agenți de influență ai Moscovei. „Unii se fac luntre și punte pentru a vinde țara Kremlinului, iar de acolo vine doar război și sărăcie”, a punctat șefa statului.

Maia Sandu i-a solicitat premierului Recean acțiuni ferme pentru a opri tentativele de destabilizare a țării și i-a asigurat pe cetățeni că Republica Moldova nu este, în prezent, în pericol, pentru că armata rusă nu poate ajunge aici, atât timp cât Ucraina rezistă. Pe de altă parte, „anume pentru că armata rusă nu poate ajunge pe teritoriul țării noastre, Kremlinul încearcă să destabilizeze situația din interior, plătind cu bani murdari hoții din Moldova”, a punctat șefa statului.

MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: "Dar instituțiile noastre lucrează foarte serios pentru prevenirea acestor încercări de destabilizare. Le mulțumesc pentru munca lor. Am reușit să menținem pacea și ordinea în țară până acum. De fiecare dată, și în toamna anului trecut, și mai recent, când au existat încercări de a face haos, de a aduce violență în țară, instituțiile noastre au reușit să descopere și să prevină asemenea lucruri. Cât voi fi președinte, Moldova va sta dreaptă!"

Maia Sandu a spus că până în 2030, Republica Moldova trebuie să fie membru al Uniunii Europene. Șefa statului a asigurat că „acum țara noastră are șansa reală de a deveni membru cu drepturi depline a familiei europene, deoarece avem susținerea statelor UE”.

MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: "Să ne aducem aminte că avem un neam demn și să credem că puterea de a ne ridica se află în noi înșine. Eu cred în Moldova. Vreau și voi să credeți în Moldova. Moldova europeană este unica noastră cale. Noi suntem generația care va aduce Moldova în Uniunea Europeană și o vom face până în 2030. Vă mulțumesc!"

În cadrul discursului său, Maia Sandu a mai spus că anume corupția la nivel înalt este cel mai mare pericol la adresa Republicii Moldova. Potrivit ei, în ultimii doi ani justiția a avut independența să facă dreptate cetățenilor, dar nu a făcut-o. În acest context, șefa statului a solicitat Parlamentului și Guvernului să creeze „Curtea Anticorupție”, o instanță specializată care să investigheze cazurile de corupție mare și corupție în sistemul justiției.

Opinia ta contează. Comentează!