Actrița americană Jessica Chastain a mers la Kiev și s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski
Externe 8 august 2022, 20:30 | 362

Actrița americană Jessica Chastain, câștigătoarea unui premiu Oscar, a mers la Kiev și s-a întâlnit cu președintele Volodimir Zelenski. Acesta i-a mulțumit pentru sprijin și a declarat că vizitele celebrităților sunt valoroase - lumea va înțelege mai bine, prin intermediul actorilor sau al oamenilor de litere, ce se întâmplă acum în Ucraina.

VOLODIMIR ZELENSKI, președintele Ucrainei: "Pentru noi este esențial ca subiectul Ucrainei să nu fie uitat. Te cunoaștem pentru că ești o persoană foarte vestită în Ucraina. Pentru ca subiectul Ucrainei să nu se estompeze în lume, datorită unei asemenea vizite, avem ocazia să-i informăm pe oameni, să cunoască adevărul despre ceea ce se întâmplă aici și să ne poată ajuta. Și întrebarea nu este doar despre arme. Armele sunt doar o parte a problemei. Sunt necesare pe câmpul de luptă, dar există o lipsă masivă de ajutor umanitar și medical."

JESSICA CHASTAIN, actriță din SUA: "Sunt incredibil de curajoși și foarte puternici. Poporul ucrainean este foarte puternic."

Jessica Chastain a vizitat și un spital pentru copii din Kiev.

După declanșarea războiului în Ucraina de către Rusia, mai mulți actori din Statele Unite au mers la Kiev pentru a-și manifesta susținerea față de ucraineni. Printre aceștia se numără Ben Stiller și Angelina Jolie, care sunt și ambasadori ai bunăvoinţei pentru Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE