În acest an, în cadrul proiectului ”Dance 4 Health” au participat peste 60 de perosoane
Social 28 noiembrie 2022, 15:40 | 7381

Dansul este cea mai elevată, cea cea mai frumoasă dintre arte! Este chiar viață, afirmă membrii grupului de dansatori cu vechime, care au uitat de griji și au frecventat o perioadă cursurile de dansuri populare. Pentru ei, vârsta a fost doar o cifră, pentru că ceea ce a contat cu adevărat a fost dansul. Participanții la proiectul ”Dance 4 Health” au fost susținuți de Ansamblul de dans popular „Veselia”. Ieri, au ieșit în scenă cu un spectacol de zile mari!

După ce dansatorii Ansamblului de dans popular ”Veseia” au încins atmosfera, rândul să iasă în scenă le-a venit și celor care au trecut de prima tinerețe.

Piesa de rezistență a spectacolului a fost ”dansul țigănesc”, cu un grad de complexitate foarte ridicat. Necesită foarte multă energie, dar, totodată, îți ridică și dispoziția. În scenă au ieșit dansatoare de toate vârstele.

Cu zâmbet și plini viață - așa i-am surprins în culisele scenei pe participanții la proiect. ȘTEFAN ZGHIBARȚĂ, participant la Proiectul ”Dance 4 Health”: "Eu vin la dansuri pentru sănătate. Primesc energie și o forță care îmi dă o posibilitate de a mă menține în formă și de a merge așa cum mergeam când eram tânăr. Eu am 63 de ani. - Cum a fost pe scenă? - Pe scenă m-am simțit foarte liber, pentru că am făcut repetiții zilnic. Nu am avut nici emoții, pentru că vin aici din anul 1976."

Nadejda Chirei este cea mai vârstnică participantă al proiectului ”Dance 4 Health”. Are 72 de ani, iar dansul pentru ea este o a doua tinerețe.

NADEJDA CHIREI, participantă la Proiectul ”Dance 4 Health”: "Dansul și toate aceste mișcări artistice îți prelungesc viață. Este o matematică, mai ales atunci când numeri pașii, când știi unde și când să întorci capul. Cred că dansul este o salvare de la Alzheimer, pentru că îți prelungește viața. Sunt niște exerciții fizice, iar uneori le repetăm și acasă."

Administratorul Centrului de cultură populară ”Veselia”, Cristina Ivanov, a reușit într-un interval scurt de timp să-i facă pe cei vârstnici să simtă și să trăiască pe ritmul dansului popular.

CRISITINA IVANOV, administrator al Centrului de cultură populară „Veselia”: "Eu aș vrea ca generațiile următoare să le semene lor. Ei pot fi un adevărat exemplu, pentru că bătrânețea nu este sfârșitul vieții./ Mișcarea le dă putere suplimentară. Ei singuri mi-au spus că se simt mai tineri, mai energici și plini de viață."

Proiectul „Dance 4 Health” s-a bucurat de sprijinul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, în cadrul Programului Național de Granturi Mici în Domeniul Îmbătrânirii Active 2022. În acest an au participat peste 60 de persoane.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie