Jurnalul orei 15, 29 Iulie
Jurnalul orei 15:00 29 iulie 2022, 16:25 | 858

Prezentat de Eugenia Apostu

Decizia judecătoarei Elena Ungureanu de la Judecătoria Chișinău în privința administratorului Jurnal TV, Val Butnaru, este o rușine pentru întregul sistemul judecătoresc și demonstrează că este încă mult de lucru în domeniul justiției. Este reacția deputatului PAS, Dumitru Alaiba, la decizia de marți a instanței.

Parlamentul a limitat astăzi imunitatea judecătorilor și a instituit noi reglementări privind organizarea judecătorească. Între altele, a fost exclusă controversata prevedere vizând termenul inițial de cinci ani la numirea judecătorilor, percepută ca perioadă de loializare politică a acestora. Toți magistrații vor fi numiți de către șeful statului la propunerea CSM.

Vremea uscată din această vară lovește dur și în efectivul de animale din Republica Moldova. Seceta și prețul mic al laptelui ia făcut pe gospodari să-și vândă bovinele de pe lângă casă. În satul Baccialia din Căușeni erau pe vremuri peste cinci sute vaci. Acum numărul lor abia dacă ajunge la o sută. Seceta a uscat imașurile, iar cornutele vin seara acasă flămânde.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie