Jurnalul orei 19, 25 Februarie
Jurnalul orei 19:00 25 februarie 2022, 20:45 | 3323

Prezentat de Sofia Obadă

Cele mai importante titluri ale ediției:

Mii de ucraineni s-au refugiat în Republica Moldova de teama războiului. Unii au fost cazați la Centrul „Moldexpo”, unde a fost amenajat un spațiu special. Refugiații au parte de mâncare caldă și sunt consultați de medici, la necesitate. Colega noastră, Diana Popa se află acolo și ne oferă detalii.

Comisia pentru Situații Excepționale a abordat astăzi situația refugiaților care vin în Republica Moldova din Ucraina. Acestora le este permis accesul inclusiv cu acte de identitate interne, fără prezentarea certificatului COVID. Minorii vor fi admiși cu certificat de naștere, buletin de identitate intern sau pașaport. Mașinile vor putea intra fără Carte Verde, cu o condiție - procurarea acesteia în 24 de ore. Au fost instituite două centre provizorii de gestionare a fluxurilor de străini, în satul Palanca (Ștefan Vodă) și în satul Calarașovca (Ocnița). CSE mai anunță că a fost sistată circulația trenului Chișinău-Odesa.

De la începutul invaziei ruse asupra Ucrainei, peste 20 de mii de cetățeni ucraineni au intrat în Republica Moldova, a anunțat ministrul de Interne, Ana Revenco. Cei mai mulți au trecut frontiera moldo-ucraineană prin punctele de trecere Palanca, Tudora, Otaci și Criva, cu unități de transport proprii. Coloana de mașini era ieri ziua de peste 20 de kilometri, iar în cursul nopții - de opt kilometri. Acum numărul mașinilor care așteaptă să intre în Moldova a crescut din nou.

Vladimir Putin le-a cerut astăzi militarilor ucraineni "să preia puterea" la Kiev şi să-l înlăture pe Vladimir Zelenski. Rusia nu luptă cu unităţi ale armatei, ci cu formaţiuni naţionaliste, care se comportă "ca nişte terorişti" utilizând civili "ca scuturi umane", a declarat Putin la o reuniune a Consiliului rus de securitate.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie