Prim-ministrul Marii Britanii a mers azi într-o vizită la Kiev, unde a anunţat un sprijin sporit pentru Ucraina
Externe 12 ianuarie 2024, 20:03 | 486

La Washington continuă negocierile cu privire la pachetul de ajutor pentru Ucraina. „Asistența pe care am oferit-o Kievului s-a oprit acum, însă atacurile pe care le lansează rușii doar se intensifică, așa că necesitatea este acută”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Statelor Unite, John Kirby. Între timp, prim-ministrul Marii Britanii, Rishi Sunak, a mers azi într-o vizită la Kiev, unde a anunţat un sprijin sporit pentru Ucraina, cu un angajament de ajutor militar de 2,9 miliarde de euro, fonduri destinate în special achiziţionării de drone militare. Sunak și Zelenski au semnat un acord istoric de securitate între cele două ţări.

Premierul Rishi Sunak a mers la Kiev cu trenul pentru a anunța o finanțare militară sporită pentru Ucraina. Șeful guvernului de la Londra a declarat că va asigura cea mai mare livrare de drone către Ucraina din partea vreunei ţări, cele mai multe dintre acestea urmând a fi fabricate la nivel local. Ajutorul militar britanic pentru 2024-2025 va ajunge astfel la 2,5 miliarde de lire sterline, în creştere cu 200 de milioane faţă de cei doi ani precedenţi. Astfel, suma totală a ajutorului britanic pentru Ucraina ajunge la aproape 12 miliarde de lire, echivalentul a 14 miliarde de euro. „Tututor ucrainenilor le spun că Regatul Unit este cu voi atât timp cât va fi necesar”, a declarat Rishi Sunak. Demnitarul de la Londra le-a cerut aliaților Kievului să își dubleze sprijinul pentru Ucraina.

RISHI SUNAK, prim-ministrul Marii Britanii: "Pentru că dacă Putin câștigă în Ucraina, el nu se va opri acolo și oponenții noștri din întreaga lume cred că noi nu avem nici răbdare, nici resurse pentru războaie lungi. Așa că dacă noi ezităm acum, noi îl încurajăm nu doar pe Putin, dar și pe aliații lui din Coreea de Nord, Iran și din alte părți."

Rishi Sunak și Volodimir Zelenski au semnat, de asemenea, un acord istoric de cooperare în materie de securitate între Marea Britanie şi Ucraina ca urmare a unei înţelegeri a G7 în cadrul summitului NATO de la Vilnius de anul trecut de a oferi Ucrainei garanţii bilaterale de securitate.

VOLODIMIR ZELENSKI, președintele Ucrainei: "Astăzi este ziua în care istoria Europei s-a schimbat. Ucraina și Regatul Unit au încheiat un acord de securitate nou și fără precedent. Aceasta nu este doar o declarație. Aceasta este o realitate care va veni grație cooperării noastre și, în special, garanțiilor de securitate de la o putere globală proeminentă - Marea Britanie. Dacă un asemenea nivel de garanții de securitate ar fi fost atins după 1991 cu Marea Britanie și alte țări, atunci pur și simplu nu ar fi existat agresiune rusă. Iar sarcina noastră comună este să oprim această agresiune a Rusiei și să consolidăm Ucraina."

Între timp, peste Ocean, Casa Albă anunță că în prezent Statele Unite nu furnizează ajutor Kievului, motiv pentru care Congresul american trebuie să adopte o nouă asistență, demers care a venit din partea președintelui american Joe Biden încă în decembrie trecut.

JOHN KIRBY, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, SUA: "Noi am emis ultimul pachet de ajutor financiar, motiv pentru care este necesar ca membrii Congresului să analizeze acea solicitare de ajutor suplimentar și să obținem mai multă finanțare. Asistența pe care am oferit-o, s-a oprit acum. Atacurile pe care le lansează rușii se intensifică, așa că necesitatea este acută acum, în special în lunile de iarnă."

Viitorul ajutorului american pentru Ucraina se va decide în Congres, unde democraţii controlează Senatul, iar republicanii - Camera Reprezentanţilor. Preşedintele Joe Biden, din partea Partidului Democrat, a cerut Congresului să aprobe un ajutor suplimentar de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, însă opoziţia republicană a declarat că va aproba noul pachet de ajutor doar dacă democraţii sunt de acord să implementeze o serie de măsuri la frontiera între SUA şi Mexic.

Opinia ta contează. Comentează!