Moțiunea de cenzură, în Parlament
Deputații Platformei DA și PAS au depus în Parlament o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Chicu. Cele două partide acuză actualul Executiv de faptul că a subminat securitatea națională și economică a Republicii Moldova, după ce a semnat acordul de împrumut cu Rusia, a gestionat prost criza provocată de coronavirus și nu a venit cu niciun plan anticriză pentru agenți economici și pentru populație. Socialiștii, care sprijină Guvernul Chicu, afirmă că prin înaintarea moțiunii de cenzură ”s-a închis capcana oligarhică” în care ar fi intrat opoziția.
Chiar dacă liderii Partidului Acțiune și Solidaritate spuneau zilele trecute că vor lua o decizie privind moțiunea de cenzură abia sâmbătă, președinta formațiunii, Maia Sandu, a anunțat astăzi, din sala de presă a Parlamentului, că guvernarea actuală recurge la tot mai multe abuzuri pentru a frauda viitoarele alegeri prezidențiale și parlamentare, și că, din acest motiv, deputații PAS vor susține moțiunea.
După aceste declarații, deputații Platformei DA și cei ai PAS au prezentat în plenul Parlamentului textul moțiunii de cenzură și semnăturile necesare.
În timpul prezentării moțiunii de cenzură, președintele Parlamentului Zinaida Greceanâi i-a închis microfonul de câteva ori deputatului Alexandru Slusari, fapt ce provocat indignarea opoziției.
Chiar dacă i-a fost deconectat microfonul, Alexandru Slusari a continuat, încă vreo cinci minute, prezentarea moțiunii de cenzură. Conform regulamentului, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului se supune dezbaterii în Parlament la prima ședință plenară din săptămâna următoare și se adoptă cu votul a cel puțin 51 de deputați. Președintele Platformei DA, Andrei Năstase, s-a arătat încrezător că moțiunea va acumula numărul necesar de voturi.
Pe de altă parte, reprezentanții Partidului Democrat, de care ar depinde soarta moțiunii de cenzură, spun că vor discuta subiectul în cadrul fracțiunii și remarcă faptul că ”nu au auzit planuri constructive de la colegii din opoziție”, privind un nou Guvern.
Președintele PD, Pavel Filip, a fost mai explicit. Într-o postare pe facebook, el a scris că a avut ieri ”o bună întâlnire și un schimb de opinii despre situația politică din țară cu liderul PAS, Maia Sandu”. Totuși, Filip a punctat că schimbarea Guvernului nu poate fi făcută cu ajutorul deputaților, care au plecat în ultimele luni din PD sau cu cei, care au fost ”implicați în furtul miliardului”. La rândul său, președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, a scris că socialiștii susțin în continuare guvernul Chicu, iar prin înaintarea moțiunii de cenzură ”s-a închis capcana oligarhică” în care ar fi intrat opoziția. Premierul Chicu a refuzat să comenteze intenția de a-i fi demis Guvernul.








