Primarul a fost obligat de instanța de judecată să le prezinte public scuze lui Vitalie Călugăreanu, Cătălin Lungu și Valeriu Pașa
Politic 12 octombrie 2026, 21:04 | 141

Primarul capitalei, Ion Ceban, a fost obligat de instanța de judecată să le prezinte scuze publice jurnalistului Jurnal TV, Vitalie Călugăreanu, actorului Cătălin Lungu și reprezentantului WatchDog, Valeriu Pașa. Hotărârea a fost pronunțată atacurile și injuriile lansate public de către edil în decembrie 2024, în timpul ședința operativă a serviciilor municipale.

ION CEBAN, primarul municipiului Chișinău: "Și invit acești măscărici linge c*r să iasă în raioanele și satele Moldovei ca să vadă cu ochii proprii cum stau lucrurile acolo. Când spun măscărici, măscăriciul de Durbală, Ora de Ras, ora de fâs, linge c*r Cătălin Lungu, Zero Doi, tovarășii Nata Alboci și Andrei Bolocan, tovarășii Cozer și Mariana Rață, alcoolicii Vitalie Călugăreanu și Valeriu Pașa."

Judecătoarea Nadejda Mazur a admis parțial acțiunea cu privire la apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale. Ea a respins ca neîntemeiată acțiunea în cazul celorlalți reclamanți. Colegul nostru Vitalie Călugăreanu a precizat că decizia este „ciudată”, deoarece nu se face dreptate pentru toți cei care au fost vizați în discursul ce instiga la ură.

VITALIE CĂLUGĂREANU, prezentator Cabinetul din Umbră: "Totuși, hotărârea e destul de ciudată în raport cu alte etichetări ale primarului, în raport cu alți reclamanți pe care instanța le-a considerat „judecăți de valoare”. Cred că prin asta se creează un precedent periculos, mai ales în contextul în care asistăm la o amplificare a urii în online."

Imediat după acele declarații, Centrul pentru Jurnalism Independent a condamnat ieșirea vulgară a edilului. Reacții au urmat și din partea colegilor noștri Cătălin Lungu și Andrei Bolocan.

Conform hotărârii, la cea mai apropiată ședință săptămânală a serviciilor municipale, Ion Ceban va trebui să le prezinte public scuze celor trei reclamanți. Edilul a refuzat să comenteze hotărârea instanței de judecată.

ION CEBAN: "Voi reveni cu detalii în această privință, ținând cont de faptul că am foarte multe decizii ale instanțelor de judecată în ultimele câteva săptămâni."

Hotărârea poate fi atacată la Curtea de Apel Centru în termen de 30 de zile.

Opinia ta contează. Comentează!