Jurnalul orei 17, 29 Februarie
Jurnalul orei 17:00 29 februarie 2024, 20:47 | 608

Prezentat de Vasile Luchianu

Sute de studenți de la Universitatea de Medicină și Farmacie contribuie la suplimentarea stocurilor de sânge ale Centrului specializat. Se întâmplă în cadrul campaniei „Donează sânge - fii erou!”. Studenții spun că sunt bucuroși că pot să îi ajute pe cei care au nevoie urgentă de sânge.

Cel mai vârstnic preşedinte în exerciţiu din istoria Statelor Unite, Joe Biden „rămâne apt să-şi exercite funcţiile”. Este concluzia doctorului, anunțată ierI, la finalul examenului anual al liderului de 81 de ani. Procedura a avut loc în contextul unor îndoieli privind capacitatea lui Biden de a guverna, exploatate de opoziţia republicană, relatează AFP.

Curtea Supremă de Justiție a acceptat demersul avocaților lui Igor Dodon în dosarul în care el este cercetat penal pentru corupere pasivă, organizarea și acceptarea finanțării partidului din partea unei organizații criminale. Cele trei filmulețe video, în care apar fostul șef PD, Vladimir Plahotniuc, Igor Dodon și Serghei Iaralov, vor fi trimise la Centrul de expertiză judiciară. Procurorii spun că oricare ar fi concluzia experților, aceasta nu va influența examinarea dosarului.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie