Dodon riscă un nou dosar
Justiţie 5 decembrie 2022, 17:50 | 661

Igor Dodon afirmă că nu are ce ascunde de Autoritatea Națională de Integritate. ”Instituția nu a luat calcul informațiile prezentate”, a replicat Dodon cu referință la decizia autorității de a trimite în instanță a actului de constatare. Potrivit acestuia, Dodon nu a putut justifica peste un milion de lei obținut în anii 2017, 2018 și 2019, când era șef de stat.

IGOR DODON, fost președinte al Republicii Moldova: "Noi am venit cu argumentele necesare. Avocații mei au justificat această sumă, dar ANI nu a luat în calcul. Noi vom demonstra totul în judecată. Nu avem ce ascunde, suntem deschiși și putem pune la dispoziție orice informație."

Vineri, Autoritatea Națională de Integritate a emis un act de constatare, potrivit căruia, în declarația de avere și interese personale a lui Igor Dodon sunt diferențe: pentru anul 2017 - în mărime de 380 de mii 580 de lei, pentru anul 2018 – în mărime de 435 de mii 637 de lei, iar pentru anul 2019 – în mărime de 359 de mii 236 de lei. Autoritatea anunța în aceiași zi că va transmite cauza în instanță, în vederea aplicării măsurilor de asigurare necesare și dispunerea încasării în folosul statului a valorii averii nejustificate sau a confiscării acesteia. Dacă actul emis de Autoritatea Națională de Integritate va rămâne definitiv, Igor Dodon riscă să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică pentru o perioadă de trei ani. Totodată, acesta va fi inclus și în Registrul interdicțiilor al ANI.

Igor Ddodn este acum cercetat penal într-un dosar pornit pe patru capete de acuzare - trădare de patrie, corupere pasivă, îmbogățire ilicită și acceptarea finanțării partidului de către un grup criminal organizat.

Opinia ta contează. Comentează!