CSI este o instituție depășită și ineficientă, iar retragerea completă a Republicii Moldova din CSI nu va avea efecte negative
Politic 26 ianuarie 2026, 20:40 | 82

Comunitatea Statelor Independente este o instituție depășită și ineficientă, iar retragerea completă a Republicii Moldova din CSI nu va avea efecte negative asupra relațiilor economice și culturale, ci, dimpotrivă, va consolida relațiile bilaterale. De această părere sunt mai mulți experți, care menționează că procesul de ieșire din CSI formalizează o realitate existentă în ultimii ani.

Analistul politic Ion Tăbârță susține că Moscova și-a pierdut treptat principalele instrumente de presiune asupra Chișinăului, în special pe dimensiunea energetică, care ani la rând a fost cea mai puternică pârghie.

ION TĂBÂRŢĂ, analist politic: "În ultimii ani Republica Moldova și-a dezvoltat reziliența sa față de Federația Rusă, în mod special reziliența energetică și cred că acum din punct de vedere a evoluției firești, este momentul cel mai bun de a ne rupe juridic. Pentru că de facto, într-adevăr după anul 2022 noi am început această ieșire. În 2023 au început să fie denunțate primele acorduri, ca acum să ajunge, să ieșim din acordurile de bază."

Tăbârță afirmă că, în ultimii ani, Republica Moldova a participat tot mai rar la diferite mecanisme ale CSI, întrucât acestea nu mai ofereau beneficii concrete.

ION TĂBÂRŢĂ, analist politic: "Nu avea niciun rost Republica Moldova să participe la aceste reuniuni, pentru că ele vorbind simplu și direct, nu dădeau nimic, nu aduceau avantaje Republicii Moldova. Cred că ultimule reuniuni au fost cele pe timpului lui Igor Dodon, ele nu au dus nimic. Atunci Federația Rusă nu și-a ridicat sancțiunile sale economice, referitoare la produsele agroalimentare moldovenești."

Doctorul în drept constituțional, Alexandru Arseni, ne-a spus că CSI nu mai funcționează ca un instrument practic pentru țara noastră.

ALEXANDRU ARSENI, doctor habilitat în dreptul constituțional: "Este absolut necesar de a face această declarație, de a adopta hotărârea de retragere din cadrul CSI, ca instituție depășită ineficientă și care frânează stabilirea relațiilor bilaterale. Ieșirea din CSI, ca instituție care nu mai există, ineficientă, nu rupe relațiile bilaterale, din contra le întărește."

Retragerea completă din CSI nu va avea efecte negative asupra Republicii Moldova, afirmă Alexandru Arseni.

ALEXANDRU ARSENI, doctor habilitat în dreptul constituțional: "Adoptarea deciziei de retragere deciziei CSI, nu afectează cu nimic. Nici relațiile culturale, nici relațiile spirituale, economice, circulația liberă, nimic nu afectează. Pentru că această este o declarație politică - CSI, iar consecințele și relațiile juridice sunt reglementate prin acte normative, adică garanția lor."

În jurul acestei decuplări de CSI este formată o realitate paralelă de către canalele proruse, care urmăresc manipularea opiniei publice, afirmă expertul în politici, Valeriu Pașa.

VALERIU PAȘA, expert în politici: "Pentru Kremlin, pentru administrația Federației Ruse este important să convingă cetățenii că în altă parte este rău, dar de ce este rău? Pentru că nu sunt cu Federația Rusă. Exact așa funcționează în cazul acesta cu procesul ieșirii a Republicii Moldova din CSI. Se mizează pe faptul că mulți cetățeni și în Rusia, dar și în Republica Moldova nu cunosc multe detalii."

Potrivit lui Pașa, instituțiile responsabile ar trebui să gândească o comunicare eficientă în privința acestui proces.

VALERIU PAȘA, expert în politici: "Procesul acesta, este un proces tehnic, lung, Ministerul de Externe nu l-a explicat foarte clar, Parlamentul nu l-a explicat foarte clar, oamenilor le pare că am luat decizia și am ieșit, dar acolo sunt sute de acte, oamenii nu înțeleg de ce durează așa de mult, care e procesul și fiecare următoare decizie care este una pur tehnică, este o nouă oportunitate pentru această propagandă."

Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a declarat anterior că, în perioada următoare, Republica Moldova va denunța trei acorduri fundamentale: Statutul CSI, Acordul privind crearea CSI și anexele acestuia. Denunțarea acestor documente ar echivala cu încetarea de facto a calității de membru al țării în Comunitatea Statelor Independente. Popșoi a menționat că documentele de denunțare urmează să fie finalizate până la mijlocul lunii februarie, iar ulterior vor fi transmise Parlamentului pentru adoptare.

Opinia ta contează. Comentează!