Patrula Jurnal TV, 3 Septembrie

Analiza stării criminogene din țară, cazuri șocante, detalii emoționante, imagini exclusive, flagranturi, declarații și dosare de rezonanță din justiție.

O polițistă băută la volan a ucis o femeie de 30 de ani și a rănit două fete - de șase și 17 ani. Tragicul accident a avut loc în orașul Sângera. Angajata Inspectoratului Național de Securitate Publică a pierdut controlul mașinii și a lovit cele trei persoane, pe trotuar. Fetele rănite se află în stare gravă la spital.

Autoritatea Națională de Integritate a inițiat un control în privința Allei Dolință, fost deputat al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. Acțiunea are la bază o sesizare anonimă, în care se arată că Alla Dolință nu ar fi declarat un apartament în orașul Londra și ar fi omis din lista obligațiilor declararea unor active obținute de soțul său.

Viața în regiunea Donețk, devastată de război, continuă în ciuda invaziei pe scară largă a Rusiei. Orașul Ceasiv Iar, la doar câțiva kilometri de Bahmut, a fost scena unora dintre cele mai aprige lupte din prima linie a Ucrainei. În timp ce războiul a schimbat totul, localnicii încearcă să ducă o viață normală în circumstanțe extreme, scrie Euronews.

Opinia ta contează. Comentează!