În instituțiile medicale a început vaccinarea antigripală, anunță Ministerul Sănătății
Social 24 octombrie 2022, 18:27 | 511

A început campania de vaccinare împotriva gripei sezoniere, anunță Ministerul Sănătății, care precizează că instituțiile medicale au recepționat deja dozele de vaccin antigripal.

Potrivit responsabililor, toate persoanele, în special cele din grupurile de risc, se pot adresa la medicul de familie pentru a beneficia de vaccin. Serul este administrat, în mod prioritar, persoanelor cu maladii cronice, gravidelor și adulților cu risc sporit de îmbolnăvire. În Republica Moldova au fost livrate 218 mii de doze de vaccin antigripal. Un lot de 188 de mii de doze a fost procurat din sursele fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, iar altul, de 30 de mii de doze, a fost donat. Specialiștii spun că vaccinarea este cea mai sigură și eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă și că este recomandată imunizarea concomitentă împotriva gripei și a infecției COVID-19.

Opinia ta contează. Comentează!