Autoritățile nu au niciun indiciu vizând o posibilă extindere de către Rusia a invaziei și asupra Republicii Moldova
Autoritățile moldovene nu au niciun indiciu vizând o posibilă extindere de către Rusia a invaziei și asupra Moldovei. În acest sens, instituțiile statului monitorizează atent situația, inclusiv în regiunea transnistreană, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV. Totuși, analiștii politici cred că autoritățile ar trebui să inițieze o discuție largă în societate despre felul în care poate fi asigurată securitatea țării, deoarece, potrivit lor, în condiții de război, neutralitatea nu mai are nicio relevanță.
IGOR GROSU, președintele Parlamentului: "Toate analizele noastre, toate informațiile pe care le obținem de pe teren, din zonă, de la partenerii noștri și urmărind situația din Transnistria, care sunt mișcările, dispoziția, constatăm că, pe moment, nu suntem în pericol de escaladare a conflictului pe teritoriul Republicii Moldova."
Invitații din partea a doua a emisiunii au exprimat însă o opinie diferită în legătură cu acest subiect.
IGOR MUNTEANU, fost ambasador al Republicii Moldova în SUA: "- Autoritățile ne spun că nu avem indicii care ar arăta cumva că suntem în pericol. Da, trebuie să fim vigilenți. -Faptul că este un efectiv de trupe militare care au exersat continuu și care au dispozitiv de luptă și care au anumite conexiuni cu planurile de război din Ucraina, acestea sunt indiciile cele mai clare. Nu trebuie să ne ascundem după deget. Evident, ceea ce se cere din partea noastră este să nu alarmăm populația, dar pe de altă parte să înțelegem care sunt elementele unei apărări, în cazul unei situații X."
ALEXANDRU FLENCHEA, fost vicepremier pentru Reintegrare: " - În opinia dumneavoastră noi suntem în siguranță acum? - Nu. Cine este în siguranță pe continentul european în ziua de azi? Nimeni. Niciun stat. Este un lucru nu doar înțeles, dar și de fapt spus clar și public de toții liderii europeni, că în situația războiului pe scară largă pe care îl vedem între Rusia și Ucraina, nicio țară din Europa nu este în siguranță. Neutralitatea merge atâta timp cât e pace în Europa, atunci noi suntem protejați. În momentul în care este război neutralitatea nu ne mai protejează și atunci trebuie să discutăm să vedem ce facem mai departe în viitorul imediat pe termen mediu și lung cu securitatea Republicii Moldova."
Invitații emisiunii au comentat și situația din regiunea transnistreană acolo unde drapelul Federației Ruse de pe sediul Grupului Operativ al Trupelor Ruse, care staționează ilegal pe teritoriul nostru național, au fost înlocuite cu drapelul defunctei URSS.
IGOR GROSU: "Este o provocare. S-au observat mișcări în jurul acestui grup, sunt de natură să își întărească, securizeze locațiile, același depozit de arme. Bravada cu drapele este o provocare."
IGOR MUNTEANU: "Nu cred că merită foarte multă atenție din partea noastră, pentru că, dacă există niște intenții ostile, ele sunt după această poartă. Planurile care se fac nu se afișează pe poartă."
ALEXANDRU FLENCHEA: "Pe mine mai mult mă îngrijorează prezența acestor trupe ilegale, fără acordul țării noastre, decât drapelul pe care l-au afișat. Nu exclud că au scos drapelul Federației Ruse ca să nu atragă atenție excesivă forțelor armate ale Ucrainei."
În spațiul public au apărut mai multe imagini în care se vede că de pe sediul GOTR din regiunea transnistreană a dispărut drapelul rus, acesta fiind înlocuit cu steagul URSS. Mai mult, potrivit unor informații verificate de Jurnal TV, la Tighina, pe unitățile paramilitare subordonate regimului separatist nu mai este arborat niciun drapel, nici măcar cel al Transnistriei.








