Image-Description
Taxele locale ar urma să rămână neschimbate în Chișinău, în 2020
Economic 3 decembrie 2019, 13:30 | 1492

Taxele locale, cotele şi înlesnirile fiscale în municipiului Chişinău ar urma să rămână neschimbate în 2010, comparativ cu cele din 2019. Acestea sunt prevăzute în proiectul Deciziei cu privire la aprobarea și punerea în aplicare a taxelor locale pentru anul 2020, publicate de Consiliul Municipal pentru consultări publice.

Autorii argumentează păstrarea cotelor taxei pentru unitățile comerciale și prestări servicii pentru anul 2020 la nivelul cotelor stabilite pe anul 2019 prin situația social-economică și prin faptul că unele cote ale taxelor au fost majorate anul trecut.

Documentul prevede, însă, noi unităţi comerciale şi/sau de prestări servicii care vor achita taxe anul viitor și care anterior nu erau incluse în categoria unităților plătitoare de taxe. Acestea sunt:

  • Motelurile – 4.000 de lei anual, ca și în cazul hotelurilor;
  • Turoperatori – 5.000 de lei anual, ca și în cazul agențiilor de turism (voiaj);
  • Cafenea improvizată, atribuită la categoria unităților cu suprafața de la 6,1 m.p.- 1000 lei/zi;
  • Salon SPA – 5.000 de lei anual;
  • Piscină - 3.000 de lei anual;
  • Frizerie pentru animale de companie – 4.000 de lei anual;
  • Spălătorie auto uscată mobilă – 2.000 de lei anual;
  • Unitate de prestare a serviciilor de vulcanizare mobilă – 3.000 de lei anual;
  • Atelier de confecționare – 4.000 de lei;
  • Unitate de confecționare până la 30 m.p. – 2.000 de lei anual;
  • Unitate de prestare a serviciilor de decor/ design – 4.000 de leo anual;
  • Sală de degustație – 4.000 de lei anual;
  • Unitate (depozit) de colectare și dezmembrare a automobilelor (pentru comercializarea pieselor) – 10.000 de lei anual;
  • Unitate (depozit) de colectare și dezmembrare a tehnicii de birou și de uz casnic (pentru comercializarea pieselor) – 5.000 de lei anual;
  • Închirierea spațiului public pentru organizarea evenimentelor de către organizatori-agenți economici: centru nucleu-istoric – 1.000 lei m.p./zi; pe teritoriul sectoarelor – 500 lei m.p./zi.

Proiectul deciziei mai prevede reducerea cotei taxelor locale pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători în raza municipiului Chişinău pentru fiecare autovehicul (microbuz sau autobuz). Pentru unitățile de transport ce prestează servicii de transport auto de călători în regim de taxi pe teritoriul municipiului Chişinău este prevăzută taxa de 300 de lei lunar.

Opinia ta contează. Comentează!