Jurnalul orei 17, 28 Decembrie
Jurnalul orei 17:00 28 decembrie 2021, 18:06 | 1581

Prezentat de Vasile Luchianu

Regimul separatist din stânga Nistrului a anunțat că sistează activitatea tuturor punctelor de eliberare a plăcuțelor neutre de înmatriculare, organizate de autoritățile de la Chișinău. Despre această decizie a comunicat aș-zisul minister de Externe de la Tiraspol care invocă faptul că săptămâna trecută, autoritățile moldovenești nu ar fi permis accesul unor transportatori care aduceau în regiunea secesionistă numere de înmatriculare neutre și transnistrene.

Zăpada a adus o bucurie de nedescris pentru copii. Aceștia și-au scos repede săniile din cui și tulea afară. Cu zâmbetele până la urechi, copii de toate vârstele și-au petrecut ziua la săniuș. Uzi leoarcă și cu obrajii îmbujorați, picii spun că vacanța de iarnă a început cum nu se mai poate de bine.

Adjunctul suspendat al procurorului general suspendat, Ruslan Popov și șeful Oficiului Ciocana al Procuraturii Chișinău, Igor Popa, ambii cercetați penal pentru îmbogățire ilicită, au fost suspendați din funcția de procuror. Igor Popa a fost suspendat și din funcția de președinte al Colegiului pentru selecția și cariera procurorilor. Decizia a fost luată astăzi de Consiliul Superior al Procurorilor.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie