Un val de scumpire a alimentelor ar putea lovi piețele internaționale în următoarele luni
Social 21 octombrie 2026, 17:40 | 22

Un val de scumpire a alimentelor ar putea lovi piețele internaționale în următoarele luni, iar efectele ar putea fi resimțite pe tot parcursul anului 2027. Grâul, orezul și zahărul sunt printre produsele pentru care prețurile au crescut deja, pe fondul războaielor, al costurilor mai mari de transport și al secetei. Economiștii avertizează că și țara noastră va fi afectată de acest fenomen.

Reuters notează că grâul s-a scumpit cu peste 30 la sută, iar orezul cu până la 13 la sută. Războaiele, transportul mai costisitor și seceta pun presiune asupra pieței alimentare, iar țara noastră nu va putea evita aceste tendințe globale, avertizează economiștii.

MARIN GOSPODARENCO, economist: "Republica Moldova întotdeauna a fost afectată de prețurile internaționale, în special la cele alimentare. Noi suntem o țară agricolă și cumva avem și careva rezerve interne, dar nu sunt foarte multe. De aceea, nu ne lovește direct, dar indirect aceste prețuri."

Marin Gospodarenco a amintit că, potrivit estimărilor Băncii Naționale a Moldovei, la sfârșitul acestui an, inflația va ajunge la 9,2 la sută, iar în prima jumătate a anului viitor - la 9,7 la sută.

MARIN GOSPODARENCO, economist: "Dar acum, cât de cât, situația este stabilă, dar nu este una bună pentru țările lumii și pentru Republica Moldova în speță. Autoritățile poate să subvenționeze doar persoanele social vulnerabile, grupurile de persoane care au nevoie stringent, vorbim despre pensionari în primul rând, care trebuie să fie ajutați dacă vor crește prețurile mai considerabil."

Primele scumpiri pentru alimente au început deja să se facă simțite în mai multe state. În Egipt, pâinea fără subvenții s-a scumpit cu aproximativ 25 la sută, față de luna iulie, iar în Emiratele Arabe Unite uleiul alimentar costă cu aproape 40 la sută mai mult. În același timp, indicele Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură a urcat în septembrie la cel mai înalt nivel din noiembrie 2022.

Opinia ta contează. Comentează!