În Ucraina, femeile scot cărbune
Externe 23 noiembrie 2023, 15:45 | 661

În timp ce bărbații din Ucraina luptă pentru a-și apăra țara de invazia rușilor, femeile sunt la muncă. Multe dintre acestea coboară zilnic în minele de cărbune. Bunăoară, o întreprindere din estul țării a suferit un deficit uriaș de personal, după ce mai mult de o mie de mineri au luat arma în mână, scrie Reuters. Administrația le-a permis femeilor să lucreze în subteran, pentru prima dată în istoria sa.

Această mină din estul Ucrainei s-a confruntat cu o lipsă de personal, când bărbații au fost chemați la arme, după invazia rușilor. Locul bărbaților a fost luat de femei. Una dintre acestea este Natalia, care până la război lucra într-un magazin, vindea electrocasnice. Acum, ea este tehnician și electrician și asigură extragerea zăcămintelor.

Era miner înainte de război și fratele Krystynei. Ea spune că a acceptat inițial postul pentru că multe alte afaceri locale au fost închise, când a început invazia rușilor. Timp de cinci luni, femeia a lucrat la 470 de metri sub pământ, deservind micile trenuri electrice, care transportă muncitorii la mai mult de trei kilometri de la puțul ascensorului, unde coboară până la straturile de cărbune.

Dintre cei o mie de mineri, de la această mină și de la întreprinderea similară din apropiere, care au mers la luptă, 42 au fost uciși. Mulți sunt răniți, potrivit conducerii, ceea ce face probabil ca femeile să rămână o parte cheie a operațiunilor miniere, chiar și după încheierea războiului, conchide Reuters.

Opinia ta contează. Comentează!