Etnicii armeni pleacă din Karabah
Externe 25 septembrie 2023, 20:16 | 411

Mii de refugiați din Karabah pleacă în Armenia după victoria Azerbaijanului asupra enclavei rebele săptămâna trecută. În timp ce ei ajung în Armenia, președintele azer s-a întâlnit cu președintele Turciei. Prim-ministrul Armeniei afirmă că direcția politicii externe a țării sale se va îndepărta de Rusia din cauza incapacității de sprijin pentru Erevan și că Armenia s-au făcut pregătiri pentru primirea a 40 de mii de oameni din Karabah.

În Karabah locuiesc în jur de 120.000 de etnici armeni. Autoritățile de la Baku au declarat că vor reintegra regiunea, garantând drepturile armenilor, care locuiesc acolo, dar mulți aleg să plece, întrucât se tem de persecutare. Familii de etnici armeni care își poartă lucrurile în saci ajung în orașul armean Goris și primesc mâncare și apă la un centru pentru refugiați.

Potrivit Erevanului, în Armenia au intrat în jur de trei mii de refugiați. Între timp, forțele din Azerbaijan își consolidează stăpânirea asupra Karabahului, confiscând armele separatiștilor. Azerii salută câștigarea regiunii muntoase, scrie AFP.

Președintele azer Ilham Aliyev intenționează să-și cimenteze victoria zburând în enclava vestică a țării, Nahicevan, pentru discuții cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan. Cei doi sunt programați să deschidă un complex militar azer modernizat, o demonstrație a forței turcești, care contrastează puternic cu retragerea aparentă a Rusiei din regiune, mai scrie AFP.

Ilham Aliyev promite că va garanta siguranța, securitatea și drepturile armenilor din Karabah.

ILHAM ALIYEV, președintele Azerbaidjanului: "Oamenii care trăiesc în regiunea Karabah, indiferent de etnia lor, sunt cetățeni ai Azerbaijanului. Siguranța, securitatea și drepturile lor vor fi garantate de statul azer."

La Erevan, prim-ministrul Nikol Pashinyan semnalează o schimbare majoră a politicii externe, după refuzul Moscovei de a intra în ultimul conflict asupra regiunii Karabah. Într-un discurs TV, Pashinyan a spus că alianțele actuale sunt ineficiente și insuficiente, scrie AFP, semnalând o rupere a pactului de securitate al țărilor. Armenia este membru al Organizației Tratatului de Securitate Colectivă, un grup dominat de Moscova, care cuprinde șase state post-sovietice, angajate să se protejeze reciproc. Dar Rusia, blocată în războiul pe care îl duce în Ucraina, a refuzat să ajute Armenia în ultimul conflict Karabah, argumentând că Erevanul însuși a recunoscut regiunea în litigiu ca parte a Azerbaijanului, notează AFP.

NIKOL PASHINYAN, prim-ministrul Armeniei: "Decizia de a adera la Curtea Penală Internațională nu este îndreptată împotriva Organizației Tratatului de Securitate Colectivă și a Federației Ruse. Vine din interesele securității externe a țării, iar luarea unei astfel de decizii este dreptul nostru suveran. Analiza situației arată că aliații noștri și-au propus să ne arate vulnerabilitățile și să pună la îndoială capacitatea Armeniei de a fi independentă și suverană."

Armenia și Azerbaijan au purtat două războaie marcate de strămutări forțate de ambele părți în ultimele trei decenii în Karabah. Azerbaijanul a lansat o operațiune-fulger, pe 19 septembrie, pentru a prelua controlul asupra teritoriului, forțând separatiștii să depună armele în condițiile unui acord de încetare a focului convenit a doua zi.

Opinia ta contează. Comentează!