Sistem nou cu oameni vechi
Justiţie 29 martie 2024, 16:13 | 347

Concursul pentru funcția de șef al Inspecției procurorilor, câștigat de Mircea Roșioru, s-a desfășurat conform regulilor, a declarat aseară la postul nostru de televiziune ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru. Subiectul a fost abordat de către moderatorul emisiunii Cabinetul din umbră, care a început discuția cu o promisiune mai veche a actualei puteri de la Chișinău.

VITALIE CĂLUGĂREANU, moderator: "Oamenii din PAS, atunci când au mers în campania electorală, au spus: „Nu putem face reforme palpabile în justiție cu oamenii corupți, care au deservit fostele guvernări corupte”. Și acum, noi ne pomenim cu oamenii fostelor guvernări, în poziții cheie în procuratură."

VERONICA MIHAILOV-MORARU: "Sunt și niște reguli, care trebuie de respectat, or tot dacă cumva sunt abateri de la regulă, urmează critici pentru că nu s-au respectat regulile. Or noi nu putem face curățenie cu regulile încălcate. Eu cred că în continuare, membrii Consiliului Superior al Procurorilor, toți își înțeleg foarte bine care este rolul, care sunt așteptările."

Procurorul Mircea Roşioru a figurat în „dosarul Stoianoglo” pentru presupusă complicitate în eliberarea din închisoare a afaceristului Veaceslav Platon. În 2022, Roșioru a fost scos de sub urmărire penală.

Joi, 28 martie, Mircea Roșioru a fost desemnat, după un concurs, inspector-șef al Inspecției Procurorilor printr-o hotărâre emisă de Consiliul Superior al Procurorilor. Mircea Roșioru a acumulat un punctaj final de 8,7 puncte, în timp ce contracandidatul său, Artur Reguș, a acumulat 7,9 puncte.

În alt context, moderatorul emisiunii a solicitat opinia președintelui Comisiei pre-vetting, Herman von Hebel, privind o investigație, care îi pune la îndoială reputația.

HERMAN VON HEBEL, președintele Comisiei Pre-Vetting: "Dacă tot ce este scris în acel articol, așa cum ați citat, dacă acele lucruri ar fi fost adevărate, eu nu m-aș fi aflat aici. Niciodată nu m-aș fi considerat să fiu acea persoană, într-o funcție potrivită ca să fiu președinte al Comisiei pre-vetting."

VITALIE CĂLUGĂREANU, moderator: "Nu vă dați demisia? Pentru că asta se cere. Mulți o cer în Republica Moldova."

HERMAN VON HEBEL, președintele Comisiei Pre-Vetting: "Nu, deloc. Nu văd un motiv pentru a demisiona."

Jurnaliștii de la anticorupție.md au scris că Herman von Hebel ar fi fost implicat, în 2018, într-un scandal la Curtea Internațională Penală de la Haga, unde a activat în calitate de grefier timp de cinci ani. În acel material se arată că von Hebel ar fi realizat o reformă, care ar fi adus prejudicii financiare considerabile Curții, de cel puțin 760 de mii de euro.

Opinia ta contează. Comentează!