Alexandru Slusari spune că piața petrolieră din Moldova este dominată de abuzuri și înțelegeri de cartel
Economic 6 aprilie 2021, 19:46 | 4737

Petrolul se ieftinește în continuare pe piața internațională, la benzinăriile din România și Ucraina, dar nu și în Republica Moldova. Aici prețurile pentru carburanți se mențin la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani. În acest context, deputatul Platformei DA, Alexandru Slusari, cere audierea conducerii Consiliului Concurenței în plenul Parlamentului. Potrivit lui, piața petrolieră din Moldova este dominată de abuzuri și înțelegeri de cartel.

De aproape o lună, de când în Republica Moldova a avut loc ultima scumpire a carburanților, prețul petrolului pe piața internațională a scăzut considerabil și a revenit la cotațiile înregistrate la începutul lunii februarie. Mai exact, un baril de petrol Brent s-a ieftinit de la 70 de dolari la 62,5 dolari. Este vorba de o reducere la import de 11%. La benzinăriile din Moldova prețurile au rămas însă, neschimbate. Benzina este comercializată, în medie, cu 19 lei și 30 de bani litrul, chiar dacă în luna februarie, când barilul costa 62 de dolari, petroliștii moldoveni vindeau benzina cu mai puțin de 18 lei litrul. De exemplu, la vecini, carburanții s-au ieftinit la pompă în ultimele săptămâni - în România cu peste 50 de bani litrul, iar în Ucraina cu peste 1 leu și 20 de bani.

Șoferii se declară revoltați de această situație și spun că asistăm la manipularea prețurilor în funcție de intersele politice.

Deputatul Alexandru Slusari a solicitat astăzi, într-o scrisoare adresată președintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi, audierea conducerii Consiliului Concurenței în Parlament. Potrivit lui Slusari, petroliștii din Moldova mențin artificial prețuri majorate la carburanți. Cu o sptămână în urmă, consilierul prezidențial Sergiu Tofilat a depus un denunţ la Procuratura Generală în care acuza înţelegeri de cartel pe piaţa carburanţilor din Moldova. Anterior, Consiliul Concurenței a anunțat că, până pe data de 12 aprilie, va prezenta Parlamentului rezultatele investigației vizând acordurile anticocncurențiale.

Opinia ta contează. Comentează!