Ucraina a lansat noaptea trecută un atac masiv cu drone asupra Rusiei
Ucraina a lansat noaptea trecută un atac masiv cu drone asupra Rusiei. Ministerul rus al Apărării susține că forțele sale antiaeriene au interceptat și distrus aproape 780 de aparate de zbor în mai multe regiuni ale țării, dar și deasupra Mării Negre și Mării Caspice.
Potrivit autorităților ruse, atacurile au vizat cel puțin 18 regiuni, între care Breansk, Kursk, Belgorod, Rostov, Tula și Saratov. Dronele au provocat un incendiu la centrul logistic Ozon din Saratov, al doilea cel mai mare retailer online din Rusia, unde deține o treime din piață. În urma exploziei nu au fost raportate victime, informează Reuters.
În regiunea Volgograd din Rusia, două persoane au fost spitalizate în urma unui atac cu rachete, care a lovit un bloc de locuințe, a afirmat guvernatorul regional într-un comunicat. De asemenea, potrivit canalului de Telegram Astra, a luat foc și rafinăria Saratov. Aceasta a mai fost ținta atacurilor de cel puțin 16 ori. Noul atac de mare amploare vine după ce, la începutul acestei luni, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că obiectivul este de o mie de drone pe zi pentru lovituri la mare distanță în Rusia.








